kanald.ro
Alexandra Stan
Alexandra Stan
Vedete
Artista a făcut mai multe postări pe rețelele de socializare și a dat de înțeles că a trecut peste relația cu soțul ei!
Toată lumea a avut un șoc după ce Alexandra Stan a dezvăluit că s-a măritat în mare taină cu Emanuel Necatu, cel care îi ofera sfaturi în ceea ce privește dezvoltarea personală. După câteva ședințe alături de el, cei doi și-au dat seama că au sentimente puternice unul pentru celălalt, dar nu au mai stat pe gânduri și au dat fuga la starea civilă, unde au devenit soț și soție cu acte-n regulă.
Visul frumos se pare că a durat doar cinci luni.
Alexandra Stan
În urmă cu puțin timp, Alexandra Stan și-a luat prin surprindere fanii de pe rețelele de socializare cu ultimele postări. După ce s-a afla că mariajul ei a ajuns la final, aceasta s-a afișat din Dubai. Blondina a purtat o roche de culoare neagră, extrem de mulată, scurtă și cu un decolteu care le ridică tensiunea domnilor, iar verigheta lipsea cu desăvârșire de pe degetul acesteia.
Alexandra Stan
Citeste si: Alexandra Stan și-a făcut testul COVID! Vedeta a postat rezultatul pe rețelele de socializare
Mai mult, Alexandra Stan s-a pozat într-un bolid de lux, alături de o persoană misterioasă care a dus-o și la o sesiune de shopping. Nu se știe încă cine este persoana care se afla la volanul mașinii, dar cu siguranță a ajutat-o pe aceasta să mai uite din grijile pe care le avea.
Alexandra Stan a făcut mai multe declarații în podcast-ul lui Damian Drăghici, legate de căsnicia ei. Celebra cântăreață a mărturisit că are planuri mari de viitor și vrea să aibă propria familie. La scurt timp de la aceste dezvăluiri soțul acesteia a șters toate fotografiile cu ea.
Citeste si: Alexandra Stan, prima reacție după ce soțul ei a șters toate pozele cu ei: „Nu mă poți schimba...”
„E bine. E greu, îți dai seama, nu e ca și cum nu ești căsătorit. E frumos. Eu mi-a dorit dintotdeauna să am o relație serioasă.
Cu toți bărbații cu care am fost am avut o relație lungă, nu știu, trei relații lungi am avut. Îmi doresc foarte mult o familie, îmi doresc să fiu mamă, îmi doresc să fac copii. Mie îmi place mult chestia asta. Am crescut cu bunică-mea în casă, cu mama, cu tata, cu soră-mea, suntem mulți”, a declarat Alexandrea Stan, în podcast-ul lui Damian Drăghici.