Cum va arăta școala ”cu mască” Totul se schimbă încă din prima zi de școală

Prima zi de școală începe cu noi reguli, cu incertitudini, dar și cu multe frici, atât în rândul cadrelor didactice cât și al părinților.

Distribuie pe:

Autor: Ana Maria Petre

cum va arata scoala
Elevii vor purta masca la scoala, iar băncile vor fi distantate[Sursa foto: PixaBay]


In articol:

Elevii se întorc la școală de azi, unii în bănci, mulți doar din fața calculatorului. Va fi un an în care vor trebui să învețe să respecte reguli noi, să înțeleagă că socializarea se face de la distanță, că masca este un accesoriu obligatoriu, dar vor avea de făcut față și multor altor provocări.

Festivitățile în prima zi de școală sunt interzise. Părinții nu au acces în școală

Festivitatea din prima zi de școală, când toți se îmbrățișau, se pupau, este doar o amintire acum. Fiecare își va saluta colegul, prietenul, profesorul de la distanță, iar zâmbetele lor se vor bănui doar de sub masca de protecție. Părinții nu vor avea acces în școală, iar mulți dintre ei probabil prin gard își vor privi cu ochii în lacrimi, copilul mergând poate pentru prima dată la școală. 

Școlile vor avea programul în funcție de mai multe scenarii, dictate de pandemia de coronavirus

Duminică existau încă părinți care nu știau dacă luni copiii lor vor merge la școală fizic și cum anume vor învăța. Aste pentru că cele trei scenarii, pe culori: verde, galben și roșu, sunt neclare unde se aplică. 

Duminică dimineața, ministrul Educației, Monica Anisie, a convocat o ședință la Inspectoratul Școlar București și a modificat regulile de începere a cursurilor în anumite școli din Capitală.  “Intrucât la București au apărut unele situații de pe o zi pe alta, iar ieri și alaltăieri au fost unele școli care au solicitat altceva decât au decis inițial, am venit la Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucureșt. Am avut o întâlnire și ieri cu dl inspector școlar general și cu câțiva inspectori de sector, a fost prezent și dl prefect, și dna director de la Direcția de Sănătate Publică, au făcut apoi o analiză, au reevaluat fiecare unitate de învățământ în parte și astăzi înțeleg că dl prefect va realiza Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență. Se va întruni și acolo se vor lua deciziideclara Monica Anisie cu o zi înainte de deschiderea școlilor. (Vezi si ce spun medicii despre ce se va ăntâmpla după primele zile de scoala)

Ce reguli trebuie să urmeze un elev la școală

Sunt multe reguli pe care un elev le-a învățat până acum că trebuie să le urmeze la școală. Însă acum sunt unele noi! Conform normelor de la Grupul de Comunicare Strategică, sunt 3 reguli importante în sala de clasă pe care fiecare elev trebuie să le respecte:

- Să poarte tot timpul mască, iar aceasta să acopere și nasul și gura. Masca trebuie purtată și în pauze, dacă elevul se află în interiorul clădirii. Afară, masca nu e obligatorie, dar condiția e ca elevii să fie la disatnță de un metru jumătate unul de celălalt.

Citeste si: Bianca Drăgușanu, devastată! A luat sau nu coronavirus? „Mă ustură gâtul...” - evz.ro

elev cu masca
Fiecare elev trebuie sa poarte masca la scoala[Sursa foto: pexels]

- Să respecte distanțarea în clasă de cel puțin 1 metru între ei, dar și între elevi și profesor

- Folosirea dezinfectantului. Mâinile trebuie dezinfectate de fiecare dată când se atinge o suprafață sau un obiect atins frecvent și de alte persoane: uși, tablă, marker. 

Doar la orele de educație fizică elevii nu vor purta mască, ei vor trebui însă să stea la distanță unul de celălalt, iar sporturile de echipă, cele cu mingea sunt interzise. 

Citeste si: Ludovic Orban, declarații despre întoarcerea la școală a elevilor! "Copilul va fi mai puțin expus..."

Citeste si: Mesajul ministrului sănătății Nelu Tătaru, înainte de începerea școlii: „Cel mai important moment de la începutul acestei pandemii”

Citeste si: Guvernul alocă 100 de milioane de lei pentru laptop-uri şi materiale sanitare pentru elevi

Părinții vor semna un contract cadru educational diferit

Cum acest an școlar este diferit, a fost pregătit și un nou model al contractului educațional, pe care fiecare părinte este obligat să-l semneze cu școala. Principala modificare constă în introducerea unei clauze de prevenție a prezenței la școală a elevilor care pot fi infectați cu noul coronavirus, sau cu alte boli cu potențial infecțios.

Mai exact, a fost introdusă obligația părintelui de a nu trimite la școală copilul care are febră, tuse, dureri de cap, dificultăți de respirație, diaree, vărsături. O altă schimbare se referă la comportamentul părinților față de personalul școlii. Părintele trebuie să prezinte ”un comportament civilizat în raport cu întregul personal al unităţii de învăţământ”, se arată la unul din punctele din contractual educational. În vechiul contract, formularea era părintele are obligația de a ”prezenta un comportament civilizat în raport cu întregul personal al unităţii de învăţământ”

O problemă semnalată de părinți, care a tot fost adusă în discuție în ultimele zile a fost cea a adeverințelor medicale care trebuie aduse de elevi în prima zi de școală și care arată că aceștia sunt sănătoși. Ministrul Educației a venit cu o precizare, aceste adeverințe pot fi aduse până la finalul lunii septembrie. ”Avizul epidemiologic nu este acum obligatoriu pentru că numai la momentul în care lipsește 3 zile copilul suferind de o boală, poate intra în colectivitate pe baza avizului”, a spus ministrul Educației, Monica Anisie. 

Elevii de clasa a VIII-a fără manuale, dar cu data examenului stabilită

Chiar dacă nu se știe cum se va desfășura acest an școlar, calendarul examenelor a fost publicat. Elevii de clasa a VIII-a, de exemplu, știu când vor da examene, însă nu au manuale și nici cum vor arăta subiectele de la aceste evaluării, în condițiile noii programe. (VEZI aici calendarul examenului de Evaluare Națională)

 

 

Galerie foto  Urmatorul articol
Citește și:

Ministrul Educației, noi detalii despre avizul epidemiologic! Toți părinții trebuie să știe acest lucru

Caz șocant! Un elev de 13 ani a murit, după ce a fost pedepsit de profesor. Ce a fost pus copilul să facă

Ecaterina Andronescu, suprinsă fără mască de protecție într-un supermarket! Oamenii nu au trecut cu vederea neregula

Ce a facut chipesul Baris Kilic, actorul din „Pretul fericirii”, cu primii bani castigati?

Coșmarul unei copile de 12 ani, violată de tată și de fratele mai mare. Chinurile groaznice prin care fata a trecut de la vârsta de zece ani

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies