kanald.ro
Vedete
Dana Roba îi aduce acuzații grave pastorului de la Timișoara și susține că el l-ar fi îndemnat pe Daniel Balaciu să nu divorțeze: "I-a spus că eu îi fac viața un calvar" | EXCLUSIV
Dana Roba îi cere demisia pastorului de la biserica penticostală din Timișoara, unde ea și soțul său obișnuiau să meargă. Vedeta susține că acesta l-ar fi îndemnat pe Daniel Balaciu să nu îi dea divorțul.
Dana Roba face dezvăluiri exclusive pentru WOWbiz.ro. Vedeta îi cere demisia pastorului de la biserica penticostală din Timișoara unde mergeau ea și Daniel Balaciu. Make-up artistul vedetelor îi aduce o serie de acuzații și spune că el ar fi fost una dintre persoanele care l-ar fi învățat pe Daniel Balaciu să nu ăi acorde divorțul.
Înainte de data tragică de 5 iunie, vedeta își dorea ca mariajul dintre ea și Daniel Balaciu să înceteze și era gata să divorțeze pe cale amiabilă, certurile și injuriile din familie fiind de nesuportat, după cum ne-a mărturisit chiar ea.
Dana Roba este convinsă că pastorul de la Timișoara trebuie să își dea demisia
La scurt timp după ce a fost externată, Dana Roba a vorbit despre drama și viața pe care o trăia alături de fostul soț. Vedeta și-a dorit să divorțeze de Daniel Balaciu, însă acesta nu a fost de acord cu separarea. Make-up artistul spune că un rol important l-ar fi avut și pastorul bisericii penticostale din Timișoara la care mergeau cei doi, acesta nefiind de acord cu decizia ei.
"El nu a ținut absolut deloc cu mine și nici nu m-a crezut în momentul în care am fost la el să mă plâng ca la psiholog. Eu l-am considerat un tată spiritual pentru noi, mai ales eu fiind atât de tânăr și bazându-mă pe el, chiar dacă nu obișnuiam eu să mă duc foarte des la dânsul la birou, ca alți tineri.
Nu m-am dus pentru că mi-am dorit să am o familie și lumea să nu știe ce trag eu. Am zis că o mamă adevărată trage pentru copiii ei și luptă până la moarte. Când am văzut că nu se mai poate, m-am dus la el în birou și alături de tot comitetul care a fost acolo am spus că mă duc să bag actele de divorț. Am venit să vă spun ca nu cumva să vină Daniel să vă zică că eu sunt o femeie ușoară sau că l-am înșelat cu cineva, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Eu munceam foarte mult, nu mai puteam când ajungeam acasă să fiu înjurată și bătută.
Îmi doresc ca acest pastor să fie exclus din Cultul Penticostal, pentru că nu merită un pastor creștin să se comporte atât de urât cu o membră a bisericii. El ar trebui, în primul rând, să fie exclus din cultul penticostal, iar apoi să nu mai fie pastor", a explicat Dana Roba, pentru WOWbiz.ro.
Citeste si: Ninge în România! Unde s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură, de -6,4 grade Celsius- kanald.ro
"El nu merită să fie pastor"
Vedeta susține că acesta ar trebui să fie exclus din Cultul Penticostal și spune că nu ar fi avut niciun drept să îi judece trecutul sau să se pronunțe asupra mariajului său cu Daniel Balaciu.
"El nu merită să fie pastor. Cred că vârsta l-a făcut să nu țină cu mine sau faptul că nu este stăpânit de Duhul Sfânt. Nu poți să denigrezi un om halul acesta, el poate se oprea în trecutul meu, dar odată ce Hristos mi-a iertat trecutul, cine ești tu ca pastor să mă judeci pe mine?!
Odată ce Hristos mi-a dat iertare și s-a văzut schimbarea vieții mele, a văzut lumea întreagă că sunt un om sincer, care chiar îl iubesc pe Dumnezeu și nu am să mă despart de Dumnezeu niciodată. Oricât de grea a fost viața cu Daniel, eu am mers mai departe și am fost călăuzită de Duhul Sfânt. Nu mi se pare normal ca un pastor la care mergi să te plângi, să țină cu bărbatul tău", a mai explicat Dana Roba.
Daniel Balaciu ar fi discutat cu pastorul de la Timișoara despre divorț
Vedeta ne-a dezvăluit că în ziua în care ea și Daniel ar fi trebuit să divorțeze pe cale amiabilă, fostul său partener l-a sunat pe pastor să îi ceară o părere, însă acesta l-a îndemnat categoric să nu îi acorde semnătura de divorț și i-ar fi adus și o serie de vorbe grele.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
"Daniela a jucat un teatru foarte ieftin, le-a spus că am epilepsie, că sunt schizofrenică, că am toate bolile din lume și el a crezut. În ziua când noi ne-am îmbrăcat să mergem la divorț, l-a sunat și a dat pe speaker, mi-a spus că vrea să vadă ce zice pastorul, dacă ne lasă să mergem.
I-am spus că pe mine nu mă interesează. Pastorul i-a zis să nu se ducă nicăieri: Măi eu ți-am zis să nu te duci nicăieri, nu-i da mă semnătură de divorț la nesimțita aia!(...) Eu nu mai puteam și nu mai voiam să stau lângă un astfel de bărbat care nu mă iubește. Mi-a spus de mai multe ori că nu dă doi bani pe mine", a mai declarat Dana Roba.
Dana Roba a dezvăluit ce a spus Daniel Balaciu despre ea, la biserică
Vedeta ne-a dezvăluit că nu s-a dus, în timpul celor doi ani în care a avut probleme în căsnicia cu Daniel Balaciu să vorbească despre această situație cu pastorul, însă și când a făcut acest lucru, înainte de divorț, Dana Roba a aflat de la pastorul bisericii penticostale că fostul său partener vorbise urât despre și s-ar fi plâns de viața grea pe care o ducea.
"Eu nu m-am mai dus niciodată înainte să îi spun ce se întâmplă între noi, dar mi-a spus pastorul că el de multe ori a venit și m-a vorbit pe mine de rău. Eu atunci am aflat și am rămas mască. Mi-a zis că vine și se plânge de mine, că el trage viață grea cu mine.
Mi-a zis că i-a spus că eu fac viața lui un calvar. I-am zis: Pe bune?! Păi cu ce, că îi fac bani și că mă duc la muncă ca o sclavă?! Cu ce îi fac eu viața calvar?!
Nu mi-a venit să cred că el mergea pe ascuns și vorbea de mine", a mai precizat Dana Roba, pentru WOWbiz.ro.
Dacă aveți mai multe informații pe acest subiect, nu ezitați să ne contactați pe adresa de mail pont@wowbiz.ro!