kanald.ro
Vedete
Dani Oțil a povestit cum a fost abordat de o vecină. Se întâlneau zi de zi în lift, dar nu s-ar fi așteptat niciodată la asta: „Băi, ce ciudată”
Dani Oțil le-a povestit fanilor săi o întâmplare amuzantă din viața sa de burlac.
Dani Oțil este unul dintre cei mai apreciați oameni din televiziune la momentul actual și, cu același simț al umorului care îl caracterizează, ori de câte ori are ocazia, împărtășește cu fanii săi întâmplări din viața sa de burlac, care au avut loc cu mult timp înainte să o cunoască pe actuala soție și mama copilului său, Gabriela Prisăcariu. În timp ce se afla pe micile ecrane, prezentatorul TV și-a adus aminte de o întâmplare de care a avut parte în urma cu circa un deceniu, pe vremea în care locuia într-o garsonieră, când a atras atenția uneia dintre vecinele sale cu care, de altfel, se vedea în fiecare zi, la aceeași oră în lift.
Dani Oțil nu poate uita întâmplarea cu „vecina timidă”
Dani Oțil a povestit cum vecina cu care se întâlnea zilnic în lift i-a scris un bilețel pe care i l-a lăsat în cutia poștală.
Chiar și atunci, matinalul a ales să păstreze tăcerea și să nu dea de înțeles vecinei sale că i-a găsit, în final, bilețelul.
„Voiam să vă întreb când ați primit ultima oară un bilețel scris de mână, dacă vă aduceți aminte. Unii au fani, alții obsedați în bloc. O să încep eu că poate nu aveți curaj. Stăteam la garsoniera, acum 10 ani și mi-a scris să vecina de la alt etaj, cu care mă vedeam în fiecare zi la fix aceeași oră în lift, dar niciodată nu am comunicat, pentru că era timidă.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Mi-a scris un bilețel frumos și a terminat cu un soare care zâmbea. Băi, ce ciudată și îmi cer scuze acum, poate vecina mea de atunci e măritată, are copii, poate are nepoți. Vecina timida am trecut-o în telefon.
N-am sunat-o niciodată, pentru că eu am primit, eu nu mă uitam în poștă pentru că îmi scria doar banca și mă durea fix în poștă de bancă. Și am găsit biletul la 6 luni după. Mi-era rușine să zic, că era datat pe vremuri.”, a detaliat Dani Oțil, pe micile ecrane.