Vedete

După ani, Corina Chiriac, Angela Similea și Mirabela Dauer, în aceeași fotografie! Cât de bine arată artistele FOTO

Corina Chiriac, Angela Similea și Mirabela Dauer s-au fotografiat împreună! Iată cât de bine arată artistele din România!

Distribuie pe:

Autor: A.V.

Corina Chiriac s-a pozat alături de bunele sale prietene, Mirabela Dauer și Angela Similea. Cele trei doamne încadrează perfect unul dintre cele mai frumoase tablouri ale artiștilor din România.

Corina Chiriac, în vârstă de 69 de ani, Mirabela Dauer, în vârstă de 71 de ani și Angela Similea, în vârstă de 72 de ani, arată extraordinar în prezent! Cele trei cântărețe s-au fotografiat împreună, iar Corina Chiriac a făcut publică imaginea pe rețelele de socializare.

Artistele arată impecabil! De exemplu, Angela Similea a decis să slăbească, după ce s-a întors dintr-o excursie exotică.

Citeste si: Rică Răducanu i-a rupt coastele Corinei Chiriac! Cum a fost posibil

Citeste si: Mirabela Dauer speră că se va împăca cu fiul ei: „O să îşi dea seama că el a greşit faţă de mine şi că tot ce a fost în viaţa lui a fost o minciună”

Cântăreața Angela Similea a fost plecată la începutul acestui an într-o excursie în străinătate, în Noua Zeelandă, așa cum a povestit chiar artista, acum trei săptămâni, invitată în emisiunea lui Andrei Partoș de la Radio România Actualități, împreună cu partenerul de scenă, Ovidiu Komornyik. Încântată de cele văzute, Angela a precizat și că a intrat într-o cură de slăbire, ca și Ovidiu Komornyik, ambii încercând probabil să dea jos kilogramele puse la ultimele sărbători.

Citeste si: Ce îngrijit e mormântul lui Victor Surdu! Angela Similea a acoperit cu flori locul de veci al fostului ei soț FOTO

Mai mult decât atât, Corina Chiriac a postat pe social media un mesaj în urmă cu o zi, duminică, cu ocazia Floriilor.

”De Florii, pentru colecționarii de fotografii frumoase și rare, Angela , Mirabela și Corina, vă urăm să aveți Prietenii care durează o viață, așa cum avem noi, Trei Fete Cucuiete ! Să ne dea Bunul Dumnezeu Binecuvântarea Sa cu Sănătate, Belșug și Realizarea celor mai importante dorințe ! La Mulți Ani !”, a scris Corina Chiriac pe rețelele de socializare în urmă cu o zi.

Galerie foto  Urmatorul articol