kanald.ro
Vedete
Florin Piersic, declarații despre starea lui de sănătate: „S-a spus că sunt desfigurat, că arăt rău”
Florin Piersic a dispărut din lumina reflectoarelor de o bună perioadă de timp și s-a vehiculat că este grav bolnav.
La cei 83 de ani ai săi, Florin Piersic încă se simte foarte bine și nu are nicio problemă de sănătate, după cum a decalarat chiar el. Actorul își dedică mare parte din timp actoriei, dar spune că în timpul liber face foarte mult sport.
Florin Piersic a spus totul despre zvonurile din presă: „S-a spus că sunt desfigurat, că arăt rău”
Florin Piersic a ținut să lămurească toate zvonurile legate de starea lui de sănătate și după un spectacol la teatru a acordat un interviu.
„Inventează, nu am avut nimic (probleme de sănătate, n.r.).
Actorul mai spune că singurul lui regret este că trece timpul prea repede, dar așteaptă o nouă generație de actori care să îl bucure.
În cadrul aceluiși intereviu Florin Piersic a spus de ce nu a mai avut apariții la televizor.
„În ultima vreme m-am gândit ca această întâlnire de iubire între mine și public să se petreacă în așa fel încât eu să pot să mă destăinui cu ce mi-a plăcut, cu ce nu mi-a plăcut.” , a declarat marele actor.