
kanald.ro
Vedete
Oana Roman a avut sufletul încărcat și de ziua sa de nume.
Ieri, 7 ianuarie, a fost o zi mare în calendar, dar și un bun prilej de a petrece, căci s-a sărbătorit Sfântul Ion.
Cu această ocazie, mulți români și-au petrecut onomastica, printre care se numără și Oana Roman. Vedeta a petrecut de mama focului alături de familia lui Pepe, în mijlocul căreia se simte foarte bine și pe care o apreciază foarte mult.
Doar că după marea petrecere, unde s-a lăsat cu bucate alese, băuturi fine, muzică și dans, partenera de viață a lui Marius Elisei și-a spus oful în mediul online.
Vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu cei care fac parte din comunitatea sa online, deloc puțini la număr, tot ceea ce trăiește, fie că le dă vești bune, fie că sunt unele mai
Iar asta s-a întâmplat și acum, când, după ce și-a serbat onomastica, Oana Roman și-a luat puțin timp doar pentru ea, moment în care a recunoscut în fața tuturor că nu se află tocmai în cea mai bună perioadă a vieții sale.
Și asta pentru că a obosit să facă față răutăților care vin spre ea, să suporte oamenii răi din jurul său și să vadă atâta minciună și ranchiună în societate.
Motiv pentru care, Oana Roman spune că are nevoie de puțină pauză pentru a-și recăpăta forțele, căci este conștientă că anul 2023 nu a venit să-i aducă numai bucurie, ci și cu situații dificile ori oameni care nu vor fi pe sufletul ei, dar cărora va trebui să le facă față, așa cum a făcut-o și până acum.
”Știți că sunt sinceră cu voi. Azi este ziua mea de nume și nu, azi nu am chef de nimic.
Cine i-a stricat ziua de nume Oanei Roman
[Sursa foto: Instagram]