
kanald.ro
Stiri
Totul s-a terminat pentru soții Șărămăt din Baia de Aramă dacă mai sperau ca Sorina să se întoarcă în țară.
Tribunalul Olt a respins apelul procurorului general în privința interzicerii părăsirii României de către Sorina, fetița din Baia de Aramă, județul Mehedinți. Decizia este definitivă.
Magistrații Tribunalului Olt, care au dat verdictul, au decis și ca apelantul să achite soților Săcărin, românii stabiliți în SUA, care au adoptat-o pe Sorina, suma de 2.500
“Respinge apelul declarat de apelantul Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 3290 din 18 iulie 2019 a Judecătoriei Slatina în contradictoriu cu intimaţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, Şărămăt Mariana, Săcărin Gabriel, Săcărin Ramona Elena, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Gene- Greb Bejan.
În vară, Judecătoria Slatina decisese că Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă, poate pleca din România, împreună cu părinții adoptivi, fiind a cincea instanță care a fost chemată să soluționeze ordonanța președințială, după Judecătoria Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt.
Procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu, a solicitat ordonanță președințială privind interzicerea părăsirii teritoriului țării de către Sorina.Imediat cum au primit voie să plece, soții Săcărin au luat-o pe Sorina și s-au întors în SUA, la New York, acolo unde locuiesc de ani buni, alături de ceilalți doi copii ai lor.
Citeste si: Prima zi de școală în America pentru Sorina. Ce a spus fetița când a fost întrebată de familia din România
Citeste si: Ce se întâmplă acum cu Sorina, fetița înfiată de familia Săcărin! Mărturiile unui român din SUA
Citeste si: Tichetele de masă vor crește la 50 de lei pe zi: Anunțul ministrului Muncii Florin Manole - kanald.ro
Pe 30 iulie, procurorul general a făcut apel la decizia Judecătoriei Slatina în cauza menţionată. Acum, decizia tribunalului este clară și Sorina nu se va întoarce în țară.
Sorina se află de aproape două luni în SUA, alături de familia Săcărin, părinții ei adoptivi. Aceștia au trimis informații despre micuța, care a început și școala săptămâna trecută.
”Sorina a descoperit aici că are foarte multe opţiuni şi libertatea de a alege. Aşa că am mers la magazin, şi-a ales singură ghiozdanul, şi-a ales rechizitele, hainele, gentuţa în care să ia mâncarea.(...) A învăţat să înoate şi ii place foarte mult. A vazut la Ava că se scufundă şi acum îşi pune şi ea ochelari şi face la fel. Face o lăţime de bazin pe sub apă. Îi place să se plimbe cu bicicleta împreună cu Ava”, a declarat Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al Sorinei.