kanald.ro
Gina Pistol a mărturisit prin ce stări trece, de când a devenit mamă
Gina Pistol a mărturisit prin ce stări trece, de când a devenit mamă
Vedete
Gina Pistol și-a deschis sufletul și a mărturisit prin ce stări trece, de când a devenit mamă pentru prima dată.
Gina Pistol și Smiley formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz, iar în urmă cu doi ani și jumătate au devenit părinți pentru prima dată. De cceva timp, soția lui Smiley a renunțat la cariera din televiziune, pentru a-i fi alături micuței Josephine, însă de curând a mărturisit prin ce stări trece, de când este mamă cu normă întreagă.
În ultima vreme, în viața personală a Ginei Pistol au avut loc doar evenimente frumoase.
„Totul s-a schimbat. Este cel mai minunat greu pe care îl trăiesc, că nu e ușor, e greu. E greu dacă vrei să îți crești copilul sănătos, că așa puteam să-l pasez unei bone, la bunici și îmi vedeam de viață, dar vreau să îmi cresc copilul sănătos.
Citeste si: Se dau bani pentru femeile însărcinate. Despre ce sumă este vorba- kanald.ro
Pe de altă parte, chiar dacă Gina Pistol se dedică total creșterii lui Josephine și face tot posibilul ca fetița ei și a lui Smiley să se dezvolte cât mai frumos, vedeta a mărturisit că nu vrea să uite că, înainte de toate, este femeie și că are nevoie de timp și pentru ea. Mai mult, de curând, aceasta i s-a destăinuit soțului ei, spunându-i că are momente când îi este dor de ea.
„Chiar acum ceva vreme îi spuneam soțului meu că sunt momente când îmi este dor de mine, eu sunt în proces de revenire, pentru că ți se schimbă toată viața, te schimbi și tu ca om, relațiile cu cei din jur se schimbă, prioritar devine copilul, dar nu trebuie să uităm nici noi de noi, înainte de a fi mame suntem femei. Cumva încerc să păstrez o balanță sănătoasă între a fi mamă și a fi om”, a mai povestit soția lui Smiley.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Viața de mamă poate fi uneori solicitantă, lucru pe care l-a recunoscut și Gina Pistol, mai ales că aceasta se dedică total creșterii fetiței sale, fără ajutorul unei bone. Totuși, chiar dacă se afișează tot timpul cu zâmbetul pe buze, soția lui Smiley a recunoscut că există și momente tensionate în viața ei și că uneori este copleșită de responsabilități și simte că este punctul de a ceda, însă încearcă să își revină rapid, de dragul copilului ei.
„Da! (n.r- are momente când simte că cedează) Să nu credeți că pozez în mama perfectă, că nu sunt. Încerc să fiu cea mai bună mamă pentru copilul meu și cea mai bună variantă a mea, dar sunt momente în care îi zic lui Andrei: Ia-o că înnebunesc la cap. E greu, are 2 ani jumate și este fix în perioada de tantrumuri, în perioada în care stă lipită de mine. A avut o perioadă în care dormea singură, dar acum se trezește noaptea și vrea să doarmă cu noi. Nu pot să-i iau asta copilului meu, chiar dacă e greu, pentru că fiecare doarme cum poate. Cred că îi face bine ei”, a mai spus Gina Pistol.