
kanald.ro
Vedete
Ducele și Ducesa de Cambridge nu au voie să facă gesturi afective în public orice s-ar întâmpla, conform protocolului regal, însă această regulă nu poate fi respectată mereu.
Kate Middleton și Prințul William au fost fotografiați recent în timpul unor atingeri în public.
Când au ajuns la evenimentul de Sarbatorire a Voluntarului de la Teatrul Alb din orașul Troubadour, William a fost pozat punând mâna pe spatele lui Kate în timp ce saluta oaspeții.
A fost un gest rapid care i-a cucerit pe fanii publicului, însă puțini știu că gestul poate fi considerat o încălcare a protocolului regal. Casa Regală spune că gesturile de afecțiune în public nu trebuie să existe. Oricât de îndrăgostiţi ar fi, atunci când privirile tuturor sunt aţintite asupra lor, membrii Familiei Regale trebuie să-şi ţină mâinile acasă.
Însă este foarte greu să respecți regulile stricte de protocol ale Casei Regale, mai ales în situațiile de criză. În timp ce Ducii paraseau Teatrul Alb, Kate, care purta tocuri, s-a împiedicat. Prințul William a fost văzut întinzând o mână pentru a o sprijini, dar în cele din urmă nu a fost nevoie de ajutorul sau întrucât Kate și-a recăpatat rapid postura. Soții au zâmbit larg unul către celălalt și apoi au urcat în mașina pentru a părăsi locația.