kanald.ro
WOW
Mamă a doi copii, dată afară din avion din cauza bluzei pe care o purta: „Am început să plâng!” Cum era îmbrăcată femeia
Harrier, o tânără de 31 de ani, mamă a doi copii, a avut parte de momente umilitoare la întoarcerea din vacanță. Când a urcat în avion a fost dată afară din cauza bluzei pe care o purta
Harriet Osborne, o mămică în vârstă de 31 de ani, a fost dată afară din avion de către unul dintre membrii echipajului. Femeii i s-a spus că bluza ei transparentă era total nepotrivită pentru că în avion se aflau și copii. Deși nu purta sutien, ea purta bandă adezivă pentru a nu lăsa totul la vedere. Deși a acceptat să se schimbe și s-a acoperit cu puloverul cuiva, Harrier nu a fost primită înapoi la bord. În schimb, a fost nevoită să-și petreacă noaptea în aeroport.
„Echipajul s-a purtat oribil cu mine și m-a făcut să mă simt ieftină. O însoțitoare de zbor a venit la mine și mi-a spus, de față cu toți ceilalți pasageri, că nu aveam voie în avion îmbrăcată așa. Mi-a luat mâinile și a încercat să-mi acopere sânii. „Nu vii în avion îmbrăcată așa. Trebuie să-ți pui o bluză pe tine”, mi-a spus ea. M-am dus să-mi schimb bluza, dar când m-am întors nu m-a mai lăsat să intru. Am fost escortată afară din aeronavă.
Am început să plâng. Am fost nevoită să merg înapoi prin terminal, unde polițiștii spanioli m-au oprit și m-au întrebat ce s-a întâmplat. Când le-am povestit nu le-a venit să creadă că fusesem dată afară din avion”, povestit Harrier, care are acasă doi copii.
A WOMAN was booted off an easyJet flight — because her outfit was too low-cut.
Stunned mum-of-two Harriet Osborne, 31, was told…https://t.co/XAGEBKNyPE pic.twitter.com/vqlPaGLMPg— Networkofnews UK (@NetworkofnewsUK) 29 iunie 2019