
kanald.ro
Vedete
Actorul este profund dezamăgit de strategiile făcute de PNL pe scena politică și, implict, de șeful statului, pe care el l-a susținut. Astfel, el renunță la decorația pe care Klaus Iohannis i-a oferit-o în 2016.
Marius Manole a fost unul dintre cei mai mari susținători ai lui Klaus Iohannis în lupta contra PSD-ului. Pentru el, venirea la șefia țării a lui Klaus Iohannis a însemnat sfârșitul erei controlului Partidului Social Democrat asupra României. Doar că acum se arată dezamăgit de strategiile politice pe care le-a pus la cale PNL-ul, căci s-au aliat cu rivalii, spune el.
Actorul spune că a stat în frig și-n ploaie, afară, alături de sute de mii de români, în timpul protestelor pentru justiție, iar acum nu poate trece nepăsător la ceea ce se întâmplă pe scena politică, motiv pentru care vrea să renunțe la decorația pe care Klaus Iohannis i-a oferit-o în 2016.
PSD-ul a primit putere în Parlamentul României, iar Marius Manole spune că deciziile luate în ultimele zile de cei de la PNL, inclusiv de Klaus Iohannis, au fost ca o lovitură sub centură pentru el.
Marius Manole spune că vrea să înapoieze Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler cu care a fost decorat în 2016, chiar de Klaus Iohannis, pentru că, spune el, pe lângă trădarea PNL-ului, care s-a aliat cu PSD-ul, Cultura nu a fost niciodată printre punctele de interes ale oficialilor de la putere.
„Am decis să înapoiez decorația Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, cu care am fost decorat în 2016 la Palatul Cotroceni, din partea Președintelui României.
L-am votat pe președinte și țin minte noaptea în care a fost ales. Ce mare bucurie era pe străzi că în sfârșit PSD-ul nu mai putea face rău acestei tări. Urma să avem un președinte care ține cu țara. Ghinion. Nu l-am avut.
Citeste si: Marius Manole CV. Află totul despre unul dintre cei mai apreciaţi actori din România
Totul sub oblăduirea președintelui Iohannis. Halucinant, nu? Nu aș fi crezut că într-o zi va trebui să protestez din nou, chiar dacă datele sunt acum altele. Președintele României pentru mine este un trădător. Returnez, așadar, decorația primită, mâine la ora 10:00 la Palatul Cotroceni. Sunt mândru de realizările mele și publicul nu poate fi mințit cu decorații venite din partea celor care nu iubesc țara. Oricum în ultimii ani Cultura nu a reprezentat o prioritate pentru administrația țării.
Citeste si: Actorul Marius Manole, mesaj dur la adresa președintelui Klaus Iohannis! "Am distrus asta..."
ps. Plec sa joc in seara asta RICHARD3, sa mai spui Shakespeare nu e actual…”, a fost mesajul tranșant scris de Marius Manole pe rețelele de socializare.