
In articol:
- De unde a venit ideea lui Mihai Trăistariu privind clonarea
- De ce vrea Mihai Trăistariu o clonă
- Mihai Trăistariu are deja sfaturile pregătite pentru clona sau viitorul său copil
Mihai Trăistariu este un familist convins, iar atunci când vorbește despre copii pare unul dintre cei mai fericiți oameni.
Artistul este interesat de tot ceea ce înseamnă tehnologie și inovație, iar clonarea este un subiect pe care s-a documentat deja. Vedeta își dorește copii, însă dacă nu va găsi femeia potrivită alături de care să își întemeieze o familie, ia în calcul varianta să se cloneze pe el. Își dorește ca urmașul său să îi ducă talentul și ideile mai departe.
De unde a venit ideea lui Mihai Trăistariu privind clonarea
Mihai Trăistariu ia în serios ideea privind clonarea sa. Artistul mărturisește că își dorește copii, însă recunoaște că nu ar putea niciodată să îi crească pe ai altora, dorind ca fiul sau fiica lui să îi semene.
"Am văzut mai mulți colegi de-ai mei, vedete, care au înfiat copii. Mă bucură enorm, pentru că îmi dau seama că acolo s-a produs o fericire uriașă, însă eu nu mă văd în stare sa cresc copilul altuia. Simt nevoie ca acel copil să fie din mine desprins și să aibă trăsăturile mele și să fie ambițios ca mine.
Nu vreau să lupt cu niște defecte pe care eu nu le-am avut și atunci vreau ca acel copil, fie că îl fac cu o soție, fie prin clonare, să mă moștenească la maxim ca să aibă vocea mea, ideile
Deocamdată sunt experimente pe animale, au mai reușit, dar nu prea trăiesc. Cel mai mult a trăit oaia Dolly, șase ani. Sunt niște defecțiuni genetice și momentan clona nu supraviețuiește. Tocmai de aceea este și interzisă procedura. Se fac doar teste pe animale că am mai studiat eu.
Totuși, eu zic că în viitor va fi posibil și pe om. Bine că am citit pe net că se face în secret. Ar exista niște centre și bogătanii deja au apelat acolo să își cloneze cățelul, pisica sau chiar și un bebeluș. Deocamdată sunt doar speculații și nu știm sigur", a mărturisit Mihai Trăistariu, pentru WOWbiz.ro.
De ce vrea Mihai Trăistariu o clonă
Vedeta ne-a dezvăluit exact de ce își dorește o clonă a sa. Artistul a fost olimpic la Matematică și mereu i-a plăcut să învețe așa că nu acceptă ideea de a trimit sau a obliga copilul să își facă temele.
"Nu aș putea crește copilul altuia. Indiferent cum erau părinții, gena se moștenește și apoi cine știe, am de muncit o grămadă să-l pun la învățat, când eu am fost un tocilar convins și un olimpic. Eu sunt receptiv la tot ce apare nou și tot ce înseamnă viitor și aș vrea să îmi semene acești copiii, pentru că pot fi mai mulți.
Dacă tot nu găsesc o soție potrivită care să îi facă, eu am tot căutat, atunci am zis că o să apelez la clonare", ne-a mai dezvăluit el.
Mihai Trăistariu are deja sfaturile pregătite pentru clona sau viitorul său copil
Îndrăgitul cântăreț are deja sfaturile pregătite pentru momentul în care fie va avea o clonă, fie un copil. Mihai Trăistariu își dorește ca acesta să nu mai facă aceleași greșeli pe care le-a făcut el și spune că ar fi un bun exemplu prin care să îi transmită valorile micuțului.
Vedeta vrea să îl îndrume spre o variantă mai bună a sa, tocmai pentru a evita unele probleme de care el s-a lovit în carieră sau în viață.
"O clonă înseamnă același ADN și aceleași trăsături așa că nu prea mă sperie că nu va semăna cu mine sau ceva. Singura chestie, să nu aibă defecțiuni genetice sau alte boli, ceva care să îl împiedice să supraviețuiască. Eu mă știu pe mine și mi-ar plăcea să îi dau clonei mele, copilului meu sfaturi de genul: să meargă la sport ca să nu fie mic de statură, o să îi spun tot ce știu eu că am pățit în viață. Mi-ar plăcea să îmi cresc copilul sau clona, tocmai pentru că aș putea să îi dau sfaturi și să-l îndrum să nu facă lucruri greșite pe care le-am făcut eu.
Vreau să facă lucrurile bune, să se dezvolte în muzică. Aș vrea să lucrez așa cu un copil al meu care să îmi semene leit. Să-l învăț să aibă grijă de părul lui tocmai ca să nu chelească. L-aș învățat să nu îmi repede greșelile, asta aș vorbi cu copilul meu", ne-a explicat îndrăgitul cântăreț.
Dacă aveți mai multe informații pe acest subiect, nu ezitați să ne contactați pe adresa de mail [email protected]!