
kanald.ro
Colaj - Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf
Vedete
Anamaria Prodan a fost, din nou, sinceră și a scos la iveală alte dedesubturi din căsnicia sa cu Laurențiu Reghecampf.
Cunoscuta impresară a tăcut cât a tăcut, însă acum a scos la iveală alte dedesubturi din relația sa cu Laurențiu Reghecampf. Așadar, recent, în cadrul podcast-ului lui Codin Maticiuc, Anamaria Prodan a făcut o serie de declarații despre divorțul care a picat ca un trăsnet pentru lumea mondenă, respectiv despărțirea dintre ea și cunoscutul antrenor.
Anamaria Prodan a rupt tăcerea și a dat totul din casă, făcând o serie de declarații uluitoare despre cel care i-a fost soț mai bine de 13 ani, dar care i-a și oferit un fiu, pe Laurențiu Reghecampf Jr.
Totodată, Anamaria Prodan a mai povestit în cadrul aceluiași interviu că ea a fost mereu în spatele lui Laurențiu Reghecampf, mai ales atunci când a venit vorba de carieră, asta pentru că l-a ajutat cu tot ce i-a stat în putință pentru a-l propulsa pe cele mai înalte culmi.
” N-a făcut nici Iisus pentru omenire câte am făcut eu pentru el Îl sunam și-i spuneam 'prietene, cazi în cap și nu-ți mai întindem mâna'. Ați văzut un PR mai puternic decât cel făcut de mine lui Laurențiu Reghecampf? Sunt atât de exigentă cu mine, vă dați seama cum sunt cu cei din jur? Așa m-au crescut ai mei, n-am putut să scap de lucrul acesta. Îi spunem 'ca antrenor, dacă nu ești concentrat un miliard la sută, te-au dat afară și ți-ai încheiat cariera. Nu știi să faci nimic altceva”, a declarat Anamaria Prodan pe YouTube.
În cadrul aceluiași interviu, Anamaria Prodan a povestit că lucrurile nu mai mergeau de ceva timp între ea și Laurențiu Reghecampf, mai precis de opt ani. În tot acest interval de timp, impresara susține că a făcut tot posibilul pentru a repara relația, însă, din nefericire, nu s-a mai putut, cei doi ajungând în cele din urmă în pragul divorțului.
„Terminase și cu fotbalul, avea și niște probleme medicale. I-am zis să mă asculte pe mine și eu o să îi fac o carieră cum n-a mai văzut și a fost numărul unu. Cu mine el a mers din ce în ce mai bine. Nici nu permiteam cuiva să îl atingă. Eu am fost cumva și soție, iubită, bodyguard. El a ascultat orbește. Îi făceam interviurile, filmulețele motivaținale după fiecare meci, e o artă. Dacă nu ai educație, e foarte greu. Cred că a fost foarte mult pentru el(...)
De acolo i-a luat Dumnezeu mințile și și-a descoperit latura asta spirituală. Dacă nu avea problema asta, astăzi el era în primii 10 antrenori ai lumii. Am încercat (n. red. să îl impresarieze în continuare). Când deja sari calul cu mine, te îngrop! A trecut, sunt doi ani, sunt opt ani, de fapt, de când ne tot luptăm, ca să aibă și copilul meu un exemplu. Când aveam cea mai mare nevoie de el...
Codin: Declinul vostru a început de opt ani încoace?
Anamaria: Da, dar am tăcut din gură și de multe ori am învățat că bărbații trebuie să îi iei cu ușurelul și asta am făcut toată viața.”, a fost discuția celor doi, pe YouTube.