
kanald.ro
Vedete
Vedeta voia să aibă parte de relaxare, însă s-a ales cu o experiență la care nu se aștepta.
Anca Țurcașiu este o împătimită a călătoriilor, așa că atunci când a prins câteva zile libere cântăreața a profitat și a plecat în vacanță. Este deja a treia oară când artista merge în Thailanda, însă pentru prima dată când pățește astfel de lucruri. Pare că ghinioanele s-au ținut ca scaiul de îndrăgita vedetă, care a povestit tot ce a trăit în cele trei săptămâni petrecute în destinația exotică.
Vedeta voia să aibă parte de relaxare, însă s-a ales cu o experiență la care nu se aștepta.
Anca Țurcașiu este una dintre cele mai cunoscute artiste din țara noastră. Vedeta este implicată constant într-o mulțime de proiecte, așa că nu are foarte mult timp liber.
Tocmai de aceea, solista a ales să se relaxeze la început de 2023 în Thailanda. Vacanța a fost însă plină de peripeții, care au îngrozit-o.
La un moment dat, cântăreața a mers să facă plajă pe o insulă unde, spre surprinderea ei, a fost uitată de către persoanele cu care venise. Din fericire, întreaga peripeție a ei a avut un final fericit.
„Am pățit multe lucruri în Thailanda, a fost cu multe peripeții vacanța asta.
A fost prima oară în viața mea când am fost uitată pe o insulă. Am plecat într-o excursie, momentul plecării era stabilit la o oră anume, eu am plecat să fac plajă un pic mai departe de locul în care era plecarea, toți oamenii de pe ambarcațiune s-au dus într-un loc diferit de locul în care m-am dus eu, s-au plictisit și au decis să plece mai devreme. S-a strigat într-o goarnă, dar eu n-am auzit, m-am prezentat la ora stabilită...era
Cei care spun că vor să trăiască pe o insulă toată viața nu sunt de acord cu ei, pentru că o iei razna după trei zile, ce faci acolo, trebuie să ai și oameni, să te distrezi.
Un turist de pe catamaran a văzut disperarea mea și semnele disperate pe care le făceam, dar erau departe, la vreo 300 de metri, ca să înțelegeți. Am mai stat 20 de minute și s-au întors”, a declarat Anca Țurcașiu într-o emisiune TV.
Anca Țurcașiu
Însă faptul că a rămas singură pe insulă nu a fost singurul moment din călătoria Ancăi care a băgat-o în sperieți. La un moment dat, artista a vrut să aibă parte de o experiență unică în viață, așa că s-a urcat pe un elefant.
Vedeta și-a dorit să facă o simplă fotografie, însă lucrurile au luat o turnură extrem de neplăcută iar solista s-a trezit pe fundul apei, lângă uriașul animal.
„Am mers la elefanți să fac fotografii, iar după vreo 10 minute ceva s-a întâmplat, nu știu ce, și am căzut de pe elefant la fundul apei, m-am trezit la fund, printre picioarele lui. Cert este că o turistă rusoaică filma, n-am reușit să fac rost de filmare, pentru că nu ne-am înțeles. Eu eram atât de șocată de ce mi s-a întâmplat”, a mai spus artista în cadrul interviului.