
kanald.ro
Jorge și fiul său
Vedete
Jorge a organizat o petrecere aniversară pentru fiul său. După externare, David a petrecut împlinirea a cinci ani.
Jorge și soția sa au trecut de la agonie la extaz. Ultima perioadă din viața de familie a celor doi nu a fost deloc una bună. Și asta pentru că fiul lor, David, a petrecut mai multe zile pe patul de spital.
Micuțul, deși inițial s-a crezut că este doar puțin răcit, ulterior a ajuns pe mâna medicilor. În urma mai multor investigații la care a fost supus, cadrele medicale i-au anunțat pe cei doi părinți că fiul lor a fost infectat cu o bacterie.
Citeste si: Jorge, despre cel mai stânjenitor moment din cariera lui: "Am stat cu frică până în ultima secundă"
Jorge și David
[Sursa foto: Instagram]De menționat este însă că externarea din spital nu a fost una oarecare, ci, odată ajuns acasă, pe David l-a așteptat o mare surpriză. Fericiți că-și au copilul acasă, sănătos, Jorge și soția sa, pentru că este și ziua de naștere a micuțului, au pus la cale o petrecere surpriză.
„5 ani. Parcă s-a născut ieri”, a
scris artistul în mediul online.David a împlinit cinci ani cu zâmbetul pe buze, înconjurat de familie, cu întreaga casă decorată ca în povești, cu multe baloane, coifuri, muzică și un tort aniversar.
„De la spital la bal! Azi simt recunoștință mai mult ca niciodată. Ieri veneam cu David de la spital, azi ne bucurăm de ziua lui că e perfect sănătos. La mulți ani fericiți, David!”, a scris Jeorge pe pagina personală de Intagram, în dreptul fotografiilor în care apare alături de micuțul sărbătorit.
După petrecerea de acasă, cei trei, în familie, au sărbătorit și în oraș. Jorge, partenera sa și fiul lor au sărbătorit cu o ieșire la un restaurant de lux din nordul Capitalei, acolo unde au imortalizat momentul de familie, fericiți peste măsură pentru însănătoșirea fiului lor.
Dacă acum sunt o familie fericită, în urmă cu doar câteva zile, artistul spunea, cu îngrijorare, că soția și fiul său sunt internați, David având nevoie de oxigen, situație care i-a pu la pământ.
Citeste si: Jorge, declarații incendiare despre căsnicia sa: "Am avut și momente de cumpănă"
”Suntem foarte speriați. Nu am crezut că am putea trece prin așa ceva vreodată. Problemele cu David ne-au dărâmat. Boala asta a fost foarte agresivă. Medicii i-au făcut rapid analize de sânge și au descoperit această bacterie. Soția mea se află internată cu el în spital, acolo doarme… mă rog, mult spus doarme pentru că îl supraveghează non stop. Eu nu pot să stau cu ei, merg și îi văd prin geam, pentru că protocolul este foarte riguros. A stat două nopți pe oxigen… ”, spunea atunci Jorge, notează Click.