
kanald.ro
Vedete
Mihai Constantinescu a lăsat în urma sa extrem de multă durere în sufletul celor care l-au iubit. Văduva artistului nu mai avea lacrimi să plângă și a fost a un pas de leșin.
Mihai Constantinescu a fost condus ieri pe ultimul drum de cei care l-au iubit.
Soțiile, Mihaela Constantinescu și Simona Secrier l-au vegheat în tot acest timp și au fost sfâșiate în ziua în care l-au condus pe ultimul drum pe cel pe care l-au iubit.
Atât fosta soție, cât și văduva regretatului artist au fost profund marcate de momentele sfâșietoare ale despărțirii.
De organizare s-a ocupat Marilena Adam, nașa lui Mihai Constantinescu. A fost cea care a discutat cu preoții, cu persoanele prezente și a fost un sprijin extrem de valoros pentru cele două doamne care au avut grijă de artist în cele mai grele momente.
La înmormțnatre și-a făcut apariția un personaj misterios. Un bărbat, în cârje, care plângea în hohote și săruta iconițe, în timp ce sicriul cu truoul neînsuflețit al lui Mihai Constantinescu era acoperit cu pământ. Cei prezenți la înmormântare nu i-au aflat identitatea, dar cert este că personajul misterios era la fel de marcat de pierderea artsitului, precum erau și Mihaela Constantinescu și Simona Secrier.