
kanald.ro
Cum a reușit Vicențiu Mocanu să o cucerească pe Cristina Spătar
Vedete
Cristina Spătar a rupt tăcerea și a spus ce credea, defapt, despre Vicențiu Mocanu, atunci când l-a cunoscut.
Cristina Spătar trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Vicențiu Mocanu, bărbatul care a readus fericirea în viața ei, după ce aceasta a trecut printr-un divorț dureros. În urmă cu aproape două luni, artista și milionarul au devenit soț și soție, sărbătorind alături de familie și prieteni în cadrul unei petreceri impresionante. Totuși, Cristina Spătar a dezvăluit, la puțin timp de la nuntă, că nici nu se gândea, la începutul relației, la o doua căsătorie.
Citeste si: Când începe prima vacanță din anul școlar 2025-2026- kanald.ro
După două luni de când a devenit soția lui Vicențiu Mocanu, Cristina Spătar a mărturisit că nu s-a îngrăgostit la prima vedere de bărbatul care o face, în prezent, fericită.
„Cred că după un an de zile, după întâlniri, după gesturi frumoase, după surprize romantice, după ce am dat curs unor vacanțe împreună. Am început să ne cunoaștem, i-am cunoscut familia. Încet-încet. N-a fost dragoste la prima vedere, cel puțin din partea mea. Totul a venit treptat și consider că, la 51 de ani, nu mai e dragostea aia ca la 18, e mult mai rațională și mult mai cerebrală. Pot să zic că a știut el întotdeauna să puncteze atunci când a fost cazul și cu ce a fost cazul.
Cristina Spătar nu s-a îndrăgostit la prima vedere de Vicențiu Mocanu
În urmă cu câteva luni, vedeta a avut parte de o surpriză imensă din partea partenerului ei de viață. Vicențiu Mocanu a cerut-o în căsătorie în Dubai, oferindu-i un inel de logodnă forte costisitor. Cristina Spătar a mărturisit că nu își dorea, nici în ruptul capului, să mai treacă printr-o căsnicie, însă Vicențiu i-a schimbat total percepția despre viață și a făcut-o să creadă din nou în dragoste.
„Sincer, atunci nu, dar mă așteptam să mă surprindă cu treaba asta, că mereu îmi spunea: „Într-o zi, o să fii soția mea!. Eu îl luam la mișto, mereu îi ziceam: „Du-te, bă, de aici! Eu nu mă mai căsătoresc niciodată!. (râde) A avut foarte multă răbdare. A luptat pentru mine, și el singur recunoaște că a luptat pentru mine. Mă bucur că a avut răbdare. M-a surprins și faza asta cu inelul, că nu mă așteptam să fie atunci. El a zis că mergem la o întâlnire de afaceri, de business, cu prietenii noștri din Dubai. Eu chiar am crezut că despre aia era vorba. M-a dus într-o locație superbă, de lux. Băieții ăștia veniseră cu iahtul personal, sunt niște oameni foarte potenți financiar, și locația era una de vis. Nu m-am așteptat. Am zis că e o mare, mare discuție de business. Noi chiar urma să facem un business în Dubai. Nu mă așteptam să fie treaba asta cu inelul. Ei au complotat cu el. Și soțiile lor. Ei știau tot, eu nu știam nimic”, a mai povestit Cristina Spătar.
Imediat după ce s-au căsătorit, vedeta și soțul ei au devenit și părinți spirituali, pentru prima dată în calitate de cuplu. Cei doi soți au creștinat, de curând, o fetiță, iar Cristina Spătar s-a declarat extrem de fericită pentru faptul că familia ei s-a mărit.
„ De ieri suntem nașii micuței Daiana Maria Firtulescu! Familia noastră s-a mărit cu încă o Măriuță, prilej de sărbătoare pentru noi, încă o ocazie să fim mai des în Bulgaria. Să ne trăiți dragii noștri fini și micuța Daiana Maria!”, a scris Cristina Spătar pe rețelele de socializare.