
kanald.ro
Vedete
S-a aflat care ar fi motivul divorțului dintre Simona Halep și Toni Iuruc.
Simona Halep și Toni Iuruc formează un cuplu de mai bine de trei ani, dar abia în toamna anului trecut au ajuns în fața ofițerului de stare civilă.
Cei doi și-au unit destinele pe 15 septembrie, iar în luna noiembrie a acestui an urmau să ajungă și la altar, dar și să organizeze o petrecere de pomină la Cazino Sinaia.
Nunta, însă, a fost anulată și divorțul le bate acum la ușă. Conform Prosport, mâine, 8 septembrie, cei doi ar divorța la notar.
Pentru că și-au ținut relația departe de ochii curioșilor, mulți se întreabă de ce au ajuns cei doi în punctul separării, la nici un an de la căsătorie.
Ei bine, dacă inițial s-a spus că Toni Iuruc nu ar mai fi suportat deplasările dese ale sportivei, pe motiv că el își dorește o familie, de fapt, adevărul pare să fie altul.
Conform Radio Impuls, deși în relația de cuplu a tenismenei părea că totul este numai lapte și miere, adevărul era altul.
În mariajul afaceristului și al sportivei lucrurile au început să se deterioreze încă din primăvara acestui an, atunci când Halep a început o nouă etapă profesională.
În luna aprilie, spun surse din anturajul cuplului, conform Radio Impuls, campioana a ales să îl aducă în echipa sa pe antrenorul Patrick Mouratoglou, el fiind acum motivul separării.
Conform celor vehiculate, nu doar desele deplasări ale Simonei Halep îl deranjează pe Toni Iuruc, dar și cine îi ține companie acesteia.
Și asta pentru că apropierea dintre Simona Halep și antrenorul său ar fi una mai mult decât profesională. Cei doi călătoresc des împreună, pentru turneele din lumea întreagă la care participă sportiva, lucru ce i-ar fi făcut să lege chiar o poveste de dragoste.
Așadar, motivul real al divorțului de Toni Iuruc ar fi faptul că Simona Halep și Patrick Mouratoglou au trecut la o altă etapă decât cea de antronor-sportiv.
De altfel, pentru celebrul antrenor nu ar fi prima relație pe care o are cu o sportivă cunoscută. Înainte să intre în echipa Simonei Halep, timp de zece ani, el a antrenat-o și pe Serena Williams. Însă, relația lor nu a fost doar una profesională, căci o bună vreme au format și un cuplu dincolo de terenul de tenis.
De când au început problemele între Simona Halep și Toni Iuruc
Citeste si: Simona Halep face bani și pentru soțul ei. Cu ce venituri se laudă Toni Iuruc
"După ce Serena a decis să ia o pauză, le-am mărturisit apropiaților mei că simt că am terminat cu antrenoratul. Știam că unul din atuurile mele era faptul că aduceam mult entuziasm în munca mea. Fără acest entuziasm nu pot fi un antrenor bun. Am simțit că-l pierdusem.
Apoi a venit Simona la academia mea, am luat prânzul împreună și s-a stabilit imediat o conexiune excelentă între noi. Am urmărit-o la câteva antrenamente, mi-a plăcut. În a treia zi am luat racheta și am intrat pe teren cu ea. Am simțit o emoție incredibilă: Wow, nu s-a terminat, încă îmi place! Datorită ei am simțit că iubesc din nou să fac ceea ce făcusem cu pasiune în toți acești ani", declara Patrick Mouratoglou în cadrul Sports Festival, conform gsp.ro.