kanald.ro
Stiri
Suedia se îndreaptă cu pași repezi spre al treilea val al pandemiei: „Vaccinurile nu vor putea stăvili răspândirea”
Suedia a înregistrat o creștere majoră a cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus.
În ultimele trei săptămâni, Suedia a înregistrat o creștere cu circa 10% a cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2. De asemenea, număr cazurilor care ajung la spital și pe secțiile de Terapie Intensivă a cunoscut o creștere îngrijorătoare, motiv pentru care autoritățile suedeze iau în calcul posibilitatea de a intra în valul trei al pandemiei de coronavirus.
Suedia intră în valul trei al pandemiei de COVID-19
Situația pandemiei nu este roz în cam nicio țară.
„Se pare că ne îndreptăm spre al treilea val. Vaccinurile nu vor putea stăvili răspândirea. Aproape că nu se exclude un scenariu cu o mai mare contagiere la primăvară”, a declarat Anders Tagnell, apidemiologul-șef de la Agenția de Sănătate Publică (FOHM).
Potrivit specialistului situația este deosebit de critică.
În zilele ce urmează, modul în care se vor raporta cetățenii la restricțiile și recomandările impuse de autorități va determina evoluția cazurilor de îmbolnăvire. În ultimele 10 zile numărul cazurilor de pacienți internați pe secțiile de ATI a crescut cu circa 20%, iar 50% dintre regiunile suedeze se confruntă cu o creştere a ocupării paturilor la Terapie Intensivă.
Ce măsuri au impus autoritățile Suedeze
Astfel, oficialii din Sănătate au dispus o serie de restricții menite să stopeze răspândirea coronavirusului în suedia.
Rata mortalităţii în Suedia este de 125,95 la 100.000 de locuitori, de trei ori mai mare decât în Danemarca şi de zece ori mai mare faţă de Finlanda şi Norvegia, dar totuşi mai mică decât în alte ţări ca Belgia, Marea Britanie, Italia, Spania şi Portugalia.