
kanald.ro
Actualitate
Filmul celui de-al doilea atac armat din Sebia. Ce s-a întâmplat înainte ca cele opt persoane să fie ucise. Încă 14 sunt grav rănite, 7 dintre ele aflându-se în stare gravă.
Ies la iveală detalii cumplite legate de cel de-al doilea atac armat din Serbia, în care opt persoane au murit, iar alte 14 au fost grav rănite. Rudele victimelor au povestit cu ochii în lacrimi calvarul prin care au trecut, după ce un tânăr de 21 de ani a provocat un adevărat masacru pe raza a trei localități din apropierea Belgradului.
Serbia arată ca după război, după ce două atacuri armate au avut loc la doar o zi distanță unul de celălalt, în zona Belgradului.
Totul ar fi pornit pe fondul unui conflict pe care agresorul l-ar fi avut chiar înainte cu câteva ore înainte de tragedie. Acesta s-ar fi întâlnit în curtea unei școli cu trei prieteni, printre care și un polițist, cu care ar fi avut o discuție în contradictoriu.
Nu a mai durat mult până când lucrurile au degenerat într-un scandal. Nervos, tânărul de 21 de ani ar fi plecat acasă și ar fi furat arma tatălui său, care fusese colonel în armata sârbă. Ulterior, s-a întors la școală și i-a omorât pe cei trei fără măcar să clipească.Nu au fost, însă, singurele lui victimele. Anchetatorii susțin că ar fi avut în minte o lista clară cu cei pe care avea să îi omoare. Și asta pentru că imediat după ce le-a luat viața prietenilor săi, s-a oprit lângă un teren de fotbal, acolo unde câțiva tineri făceau grătar: "Întindeți-vă pe pământ, vă omor pe toți", i-ar fi amenințat în primă fază, notează observatornews.ro.
Autorul celui de-al doilea atac armat din Serbia
Băieții au crezut inițial că totul este o glumă, dar ceea ce a urmat nu poate fi descris în cuvinte.
Rudele victimelor sunt încă în stare de șoc. Nu-și pot scoate nici acum din minte strigătele de ajutor: "La un moment dat, nepotul meu l-a sunat pe fiul meu și i-a spus: Tată, vino, mor! Vă puteți imagina... Sunt 50 de metri de la o casă la alta... Vino aici, e un masacru. Când am venit, niciunul dintre ei nu era în picioare, toți zăceau pe pământ", spune bunicul uneia dintre victime, potrivit sursei amintite.
Imagine de la locul tragediei
"Vorbeam la telefon şi am auzit rafală după rafală. M-am uitat pe fereastră. Nu am ieşit. Dintr-o dată, am văzut oameni care cărau răniții", sunt imaginile dureroase pe care Slobodan Nikolic, unul dintre martori, le rememorează, profund afectat.