WowNews logo WOWnews
Stories
Theo Rose recunoaște că a fost trădată de unele persoane din jurul ei! Ce a putut spune despre Alex Leonte, fostul ei partener?! A recunoscut asta imediat 

Vedete

Theo Rose recunoaște că a fost trădată de unele persoane din jurul ei! Ce a putut spune despre Alex Leonte, fostul ei partener?! A recunoscut asta imediat 

Theo Rose a fost mai sinceră ca niciodată și a făcut o serie de declarații despre persoanele care au trădat-o de-a lungul timpului.

Theo Rose se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. Totodată, deși are foarte mulți admiratori, puțini dintre aceștia știu că, de fapt, șatena nu a fost ocolită de trădări și greutăți de-a lungul timpului, iar de curând, vedeta și-a deschis sufletul și a vorbit cu sinceritate despre acest subiect.

La capitolul relații amoroase, tânăra spune că nu a trecut prin dezamăgiri foarte mari, dat fiind faptul că a avut relații cu băieți cuminți, spunând chiar și despre Alex Leonte același lucru. În schimb, atunci când vine vorba despre relațiile de prietenie, Theo Rose spune că lucrurile au stat diferit, însă mereu a luat totul ca pe o lecție, având o mulțime de lucruri de învățat din fiecare situație prin care a trecut.

Citeste si: Femeia româncă, stabilită în Italia, condusă pe ultimul drum după aproape 9 luni de când s-a stins din viață! Motivul și desfășurarea evenimentelor sunt de-a dreptul șocante- kfetele.ro

Citește și: „Mă văd soția lui Anghel” Theo Rose a vorbit despre nuntă cu lacrimi în ochi! De ce nu va îmbrăca rochia de mireasă?! Artista a vorbit sincer despre asta 

„Da, a fost și trădare, dar n-a fost nicio decepție foarte gravă. Din partea bărbaților nu, că n-am avut relații multe și au fost băieți cuminți. Alex a fost băiat cuminte, dar au existat astfel de situații în relațiile de prietenie, dar nu relațiile de prietenie foarte vechi, la care am muncit și cred că și asta e o lecție, că nimic nu e gratis, trebuie să muncești și la o relație

de prietenie, că e respect, tot ce ai tu mai bun, încredere, clar oamenii se pot schimba oricând.

(...) Oamenii vin cu un scop în viața noastră, sunt oameni care vin, contribuie o perioadă de timp, ne dăm lucruri de care avem nevoie atunci, apoi se întâmplă lucruri tocmai ca noi să ne despărțim și să ne putem continua traseul într-o direcție la fel de bună pentru ambele părți sau poate doar pentru una dintre ele.

Nu a fost ușor să învăț să gândesc așa, e dureros atunci când se întâmplă, dar pe măsură cât trece timpul, îți dai seama că a fost în beneficiul ambelor părți și te relaxează și începi să-ți amintești părțile bune ale relațiilor pe care le-ai avut cu oamenii respectivi. Asta e ce-am dobândit, partea matură pe care am dobândit-o în ultima perioadă”, a dezvăluit Theo Rose, în cadrul podcast-ului moderat de Ilinca Vandici.

Theo Rose și Alex Leonte

[Sursa foto: Instagram]

Ce spune Theo Rose despre nunta cu Anghel Damian

Theo Rose și Anghel Damian trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar cei doi au reușit să-și întemeieze chiar și o familie, devenind părinți pentru prima dată în urmă cu câteva luni.

Citește și: „Auzi, ai grijă, atât îți trebuie” Theo Rose a trecut la avertismente imediat, chiar cu fiul ei în brațe. Cu ce nu este de acord sub nicio formă: „Nu mi-a convenit”. Chiar artista a făcut public momentul plin de umor

Citeste si: Aproximativ 1.000 de turiști au rămas blocați pe Everest, din cauza viscolului puternic- kanald.ro

Citeste si: Gestul facut de Alexandra Cuhuteac, fosta iubita a lui Cristian Botgros la aproape un an de la moartea Andreei Cuciuc: "I-ai facut cel mai frumos cadou!"- radioimpuls.ro

De curând, șatena a fost foarte sinceră și a vorbit deschis despre nunta cu tatăl fiului ei, precizând că nu se visează în rochie albă de mireasă, deși își dorește să se căsătorească, însă este sigură că fericitul eveniment va fi unul restrâns, alături doar de persoanele apropiate.

„Mă văd nevastă, mă văd soția lui Anghel, dar nu știu dacă mai visez eu la rochia aia albă. Am cântat la atâtea nunți și am văzut atâtea mirese stresate, că nu mai e de mult timp scopul meu ăsta și cred că dacă se va întâmpla pasul ăsta, îl vom face tot într-o discreție și într-un cerc restrâns. Înțeleg cumva că ăsta este visul multora dintre femei și mi se pare frumos să iau parte la un astfel de lucru e minunat, dar eu să fiu mireasă nu știu... nu cred, mai degrabă e nu. Îmi doresc să merg la biserică, să ne cununăm, dar tot ce ține de rochie, petrecere a ajuns să fie cam departe de lucrurile astea”, a declarat Theo Rose, în cadrul podcast-ului moderat de Ilinca Vandici.

Theo Rose și Anghel Damian

[Sursa foto: Instagram]