
kanald.ro
Vedete
O sa te indragostesti de acest desert unic.
4. Smântâna pentru frişcă trebuie să fie foarte rece atunci când o batem, cel mai bine este să stea la frigider peste noapte. E nevoie de o smântână cu conţinut de minimum 32% grăsime. Se bate smântâna pentru frişcă rece până când începe să formeze creste la suprafaţă apoi se adaugă zahărul pudră vanilat şi se bate în continuare până se întăreşte bine. După ce s-a întărit, nu batem în continuare pentru că există riscul să se separe frişca în unt şi zer. Frişca bătută se distribuie într-un strat uniform deasupra blatului de bezea şi se dă la rece imediat.
Observaţie: În mod obişnuit, frişca se îndulceşte cu 1 lingură de zahăr pudră/250 grame de produs, dar în cazul reţetei de Pavlova avem nevoie de o frişcă mai slab îndulcită, pentru că bezeaua e foarte dulce.
5. În funcţie de cât de moale doriţi să fie blatul de bezea al desertului, acoperiţi-l cu frişcă mai devreme sau mai chiar înainte de momentul servirii. Umiditatea din frişcă va înmuia blatul cu atât mai mult cu cât timp stă în contact cu acesta, dar unii chiar preferă blatul de bezea care se transformă într-o cremă prin contact cu frişca. Alţii, dorind un blat cu o textură foarte crocantă, merg până la a-l izola de umiditatea din frişcă folosindu-se de o peliculă fină de ciocolată albă topită, aplicată pe suprafaţa blatului. Depinde de preferinţele fiecăruia.
De aceleaşi preferinţe depinde dacă se adaugă sau nu un sos de fructe. În Australia, deasupra stratului de frişcă se adăuga de obicei miez de "passion fruit". Eu nu am avut, aşa că am pregătit un coulis de căpşuni, dând în clocot toate ingredientele specificate pentru acesta şi apoi trecând sosul printr-o sită fină, pentru a separa sâmburii de pulpă şi suc.
6. Decorul de fructe e după fantezia fiecăruia. Eu am stropit prăjitura cu sosul de căpşuni, apoi am adăugat mure, coacăze roşii, felii de kumquat şi de kiwi.
…şi am finisat prăjitura cu felii de căpşuni proaspete şi frunzuliţe mentă. Poftă mare!