
kanald.ro
Vedete
Alin Oprea și soția sa, Larisa, au pus capăt căsniciei după mai bine de 23 de ani de căsătorie.
Fostul solist al trupei Talisman este pe cale să înceapă o nouă viață. După 23 de ani de căsnicie, Alin Oprea și Larisa au decis să divorțeze. Cei doi își aruncă foarte multe acuzații în contextul separării lor. Larisa își acuză soțul de infidelitate, dar și pentru faptul că relația lor s-a deteriorat din cauza problemei solistului cu alcoolul.
Pe de altă parte, Alin se apără și susține că soția lui i-a fost la fel de infidelă. Într-un interviu pentru Click, fostul solist de la Talisman a declarat care ar fi adevăratul motiv pentru care au divorțat. Totul ar fi început atunci când Alina a plecat în Anglia alături de fiica lor.
Citeste si: Cum își trăiesc Alin și Larisa Oprea iubirea la distanță. Mărturisiri emoționante
„Schimbarea mea a început din clipa în care Larisa a plecat în Anglia cu fiica noastră la studii, adică de prin anul 2017. Am simţit cumva o eliberare şi, totodată, am considerat că este timpul să mă uit cumva şi spre mine, ceea ce nu mai făcusem în ultimii 20 de ani. Toată viaţa am fost pentru copii, pentru familie, m-am dedicat, am muncit foarte mult să nu le lipsească nimic. Iar acum, când au crescut şi pot să spun că se pot descurca şi singuri într-o oarecare măsură, ar fi bine să mai am grijă şi de mine”, a declarat Alin Oprea pentru sursa citată.
Cântărețul a vorbit, pentru Click, despre infidelitățile soției sale.
„Soția mea își găsea consolarea în brațele altor bărbați. Am fost înzestrat cu o putere de sacrificiu ieșită din comun, reușind să suport un temperament coleric, un caracter dominator și agresiv, acceptând până și răutatea, minciuna și manipularea. Toate acestea însă până la momentul descoperirii infidelităților ei”, a declarat artistul. ( Citeste si: Alin Oprea a fost prins cu amanta în public! Solistul divorțează după 23 de ani de căsnicie)