
kanald.ro
Andreea Esca, apropouri subtile pentru Mario Fresh
Vedete
Gestul făcut de Andreea Esca a ridicat suspiciuni în rândul fanilor fiicei sale și ai lui Mario Fresh.
Alexia Eram și Mario Fresh formează un cuplu de pe vremea când încă erau în liceu, iubirea lor dăinuind ani la rând și trecând chiar și peste micile obstacole care le-au ieșit în cale.
Acum au peste 20 de ani și planuri mari, dar nu de cuplu. Își doresc să meargă în continuare mână de mână pe drumul vieții, dar nu se grăbesc în a-și oficializa relația. Cel puțin asta spuneau cei doi până acum, chiar și Andreea Esca fiind de acord cu ei.
Citeste si: Dana Roba s-a despărțit de iubitul său! Șocant, ce i-a făcut soțul său, în plin proces de divorț- kfetele.ro
Citește și: Andreea Esca a dezvăluit secretul! Cum reușește prezentatoarea de știri să se mențină în formă la 50 de ani?
Însă, deși îi susținea pe tinerii amorezi în decizia lor, acum știrista pare că îi trimite semnale subtile iubitului fiicei sale.
Iar asta a fost posibil prin ultima postarea a jurnalistei, făcută publică pe rețelele de socializare, acolo unde este foarte activă.
Concret, Alexia și Andreea au avut parte de un moment mamă-fiică, în care tânăra și-a exersat talentul în bucătărie și așa și-a răsfățat mamă cu un desert delicios, timp în care prezentatoarea a acționat.
Mai în glumă, mai în serios, fiind dată pe spate de ceea ce a putut să iasă din mâinile fiicei sale, Andreea Esca a trimis în eter gândul că Alexia este pregătită de măritat.
Doar, doar, norocosul, în persoana lui Mario Fresh, s-o prinde de idee și va acționa. O fi fost ăsta gândul vedetei sau totul a fost doar o laudă?
”Rețeta lui Lexy Chefy… Și eu m-aș mărita cu Alexia Eram ”, a scris Andreea Esca, pe pagina sa de Instagram, în dreptul imaginii cu desertul pregătit de fiica sa.
Andreea Esca, apropouri subtile pentru Mario Fresh
Și dacă mamă a vorbit acum de nuntă, în urmă cu ceva timp, Alexia Eram ne spunea că ea nu vrea să audă, momentan, de acest pas.
Tânăra mai vrea să copilărească, gând pe care-l are și iubitul ei, astfel că nunta și aducerea pe lume a vreunui copil mai au de așteptat.
„Nu mă deranjează neapărat. Poate e normal să fiu întrebată. Dar am 22 de ani, nu știu de ce sunt întrebată. Dar, evident că sunt foarte multe titluri care mă afectează, dar până la urmă acesta este jobul, așa că nu trebuie să bagi în seamă și cam atât. Am 22 de ani, repet. Evident că fiecare face ce vrea, puteți să vă căsătoriți la 22 de ani și să faceți copii, dar eu simt că mai vreau să copilăresc. Evident că Mario gândește la fel, că dacă am avea alte percepții nu am mai fi împreună”, a spus Alexia, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.
De asemenea, deși acum bate apropouri de căsătorie, nu de mult, nici Andreea Esca nu părea încântată de posibilitatea ca fiica ei să se căsătorească la puțin peste 20 de ani.
Ea spunea că importantă este fericirea copiilor ei, motiv pentru care, orice alegerea ar face fiul sau fiica ei, ea îi va susține necondiționat. Însă, părerea sa este că o nuntă făcută la 20 de ani este ceva prea pe grabă.
„Cel mai important lucru pe care ți-l dorești pentru copiii tăi e să fie fericiți. Atâta timp cât ei sunt fericiți ești și tu fericită. În cazul lor, ideea de căsătorie și de copii mi se pare foarte forțată, la 20 de ani. Pe mine dacă m-ar întreba cineva la vârsta lor de căsnicie și de copii, chiar m-aș plictisi și cu siguranță deja s-au plictisit și ei”, a declarat Andreea Esca, pentru Click!