
kanald.ro
Bianca Pop a născut o fetiță perfect sănătoasă!
Vedete
Bianca Pop a devenit mămică pentru prima dată! Fosta ispită a adus ieri pe lume o fetiță, iar astăzi a făcut primele declarații despre cum a fost nașterea și cum se simt cele două, mamă și fiică.
Bianca Pop și iubitul ei, George Tomaziu, sunt în culmea fericirii! Celebra brunetă a născut ieri o fetiță perfect sănătoasă, într-un spital din Spania, acolo unde locuiește cu partenerul său. Chiar dacă termenul era abia peste două-trei săptămâni, fetița fostei ispite s-a grăbit să le facă o surpriză părinților săi și a venit pe lume după doar 35 de săptămâni de sarcină. Astăzi, Bianca a făcut declarații despre cât de grea a fost nașterea și a povestit cum se simt atât ea, cât și micuța Jessica Maria.
Vedeta și-a născut fetița pe cale naturală, după 12 ore de travaliu. Bianca Pop a dezvăluit că s-a speriat foarte tare atunci când i s-a rupt apa, la 4 dimineața. Când a ajuns la spital, doctorii au anunțat-o că trebuie să se pregătească imediat de naștere.
”A fost greu, asta pentru că fetița s-a născut prematur, la 35 de săptămâni. Mi s-a rupt apa acasă la ora 4:30, eram foarte speriată și am plecat la spital la ora 10 dimineața pentru a mă monitoriza medicii. Mi s-a zis că sunt dilatată 2,5. Mi s-a dat antibiotic și au zis să încercăm să nasc natural, că eu sigur voi naștere până mâine. Aveam dureri din 2 în 2 minute și contracții din ce în ce mai mari”
, a declarat Bianca Pop pentru Spynews.ro.De asemenea, Bianca a postat și prima fotografie alături de fetița ei, de pe patul de spital.
Bianca Pop alături de fetița ei, Jessica Maria.
Bianca Pop a povestit că a avut dureri mari la naștere, dar a rezistat de dragul fetiței ei.
”Ulterior m-au mutat sus pe salon și au zis să anunț dacă e ceva. Eu cum nu vorbesc limba, așteptam să vină cineva să mă vadă și nu venea nimeni. Plângeam și am chemat doctorii și m-au dus jos, eram rău de tot, urlam, abia respiram, nu știam să împing și m-au învățat, iar apoi i-a ieșit capul, după și corpul, totul fără epidural. M-au și cusut puțin, mă și mir cum am rezistat. Mi-au zis să fac epidurală și eu n-am vrut, dar erau dureri prea mari și de la epidurală te durea și mai tare. Fetița e cuminte tare, este bine, totul e bine, a avut 2500 grame la naștere”, a mai spus celebra fostă ispită.
Citește și: Bianca Pop, schimbare de look radicală! Fosta ispită a ajuns de nerecunoscut
Bianca Pop și iubitul ei, George Tomaziu.
Bruneta a povestit că încă nu și-a revenit după naștere și deocamdată nu se simte atât de bine, însă este încrezătoare că durerile vor trece cât de curând. Vedeta va avea și un ajutor de nădejde în perioada următoare, mama ei fiind deja în drum spre Spania pentru a-i fi alături.
”Eu acum nu sunt așa bine, mă doare jos, mi-e mai rău acum, mi-a zis și mami că acum e mai greu la început. Vine și ea, e pe drum să vină în Spania. Nașterea chiar a fost foarte grea și dureroasă, am născut la 18:45, după mai bine de 12 ore de travaliu. Nu mă așteptam să nasc atunci. A fost un șoc! Nu eram pregătită! Mă mir cum am rezistat, că am fost așa puternică. Sunt mândră de mine, și eu și George!”, a mai declarat Bianca Pop.