
kanald.ro
Carmen de la Sălciua și sora ei vor petrecere sărbătorile împreună.
Vedete
Carmen de la Sălciua își va petrece sărbătorile alături de sora ei. Artista a pregătit tot pentru venirea surorii ei.
Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste de la noi din țară. Cântăreața se poate numi o femeie împlinită, atât pe plan profesional, unde are o carieră în plină ascensiune, dar și pe plan personal. Aceasta se bucură de o familie minunată și de un soț iubitor, cu care s-a căsătorit anul acesta, în secret.
Într-o postare pe pagina sa de Instagram, artista le-a arătat fanilor cum și-a așteptat sora, care tocmai a revenit în România, dar i-a transmis și un mesaj special.
Carmen de la Sălciua este cunoscută de toată lumea, însă puțini știu că aceasta mai are o soră. Daniela Racolța este sora mai mică a vedetei, având 29 de ani, iar Carmen de la Sălciua 34 de ani. Sora să se bucură de o comunitate mare pe pagina de Instagram, însă nu este atât de cunoscută precum Carmen de la Sălciua. Cele două seamănă izbitor de mult și par a fi foarte apropiate.
Carmen de la Sălciua își va petrece sărbătorile de iarnă în compania surorii sale.
Aceasta a pregătit casa pentru venirea ei și a împărtășit momentul cu fanii din mediul online.Carmen de la Sălciua și sora ei vor petrecere sărbătorile împreună.
Carmen de la Sălciu este foarte activă pe rețelele de socializare și împărtășește cu fanii săi toate momentele din viața ei. În ultima sa postare de pe pagina de Instagram, artista le-a arătat urmăritorilor cum își așteaptă sora, care tocmai a ajuns în România.
„ Bine ai venit în noua ta casă! Bine ai venit în România, surioara mea iubită!”, a fost mesajul postat de Carmen de la Sălciua, alături de o fotografie cu modul în care a decorat casa pentru venirea surorii sale.
Carmen de la Sălciua și sora ei vor petrecere sărbătorile împreună.