
kanald.ro
Vedete
Soțul Nicoletei Luciu, bărbatul pentru care vedeta face ”gura mică” atunci când este cazul, a prosperat în anul pandemiei.
Nicoleta Luciu dezvăluia recent secretul unei relații de lungă durată: ”fetele bune au gura mică”, spunea vedeta, părând că a lăsat în urmă episoadele din trecut în care soțul ei a fost surprins cu o amantă.
Nicoleta Luciu este căsătorită cu unul dintre cei mai bogați oameni din zona Harghita-Covasna, proprietar al unei afaceri imobiliare aflate în plină ascensiune.
În timpul pandemiei, afecerile lui Zsolt nu doar că nu au căzut ci au prosperat, pe măsură ce piața imobiliară a crescut într-un mod cu totul neașteptat. Soțul Nicoletei Luciu tocmai și-a inaugurat, recent, al treilea cartier de blocuri, situat în Odorheiul Secuiesc, una dintre cele mai importante investiții realizate în acest oraș. Zsolt Csergo mai are ”parcuri de locuințe” în Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe, totalizând aproape 500 de locuințe construite în ultimii 15 ani.
Compania dezvoltatoare care îi aparține lui Zsolt Csergo și-a dublat cifra de afaceri în 2020 față de anul precedent – de la 10,7 milioane lei la 18,5 milioane lei și și-a triplat profitul, de la 2,5 milioane lei la 6,7 milioane lei.
Nicoleta Luciu este căsătorită cu Zsolt Csergo din 2012 și are patru copii cu acesta. Afaceristul a fost filmat, la puțin timp după nuntă, în compania unei presupse amante, antrenoarea de fitness Kinga Sebestyen, care locuia chiar într-unul din apartamentele construite de Zsolt. Deși mulți se așteptau la un divorț, Luciu a preferat să rămână și să lupte pentru căsnicia ei.
Recent, Nicoleta Luciu a făcut o declarație controversată, având în vedere contextul în care a fost făcută. Ea a spus că pentru a fi fericită într-o relație, femeia trebuie să fie cea care lasă mai mult de la ea.
„E foarte, foarte important ca lucrurile să decurgă frumos şi normal într-un cuplu. Fetele bune au gura mai mică (şi credeţi-mă că o să fie bine). Niciodată să nu vă certaţi cu soţii. Daţi-le dreptate când au draci şi gata. (…) La noi e invers. El e foarte calm, eu sunt mai agitată pentru că stând de dimineaţă până seara cu copiii am super energie şi câteodată mă mai şi enervez şi primul care-mi iese în cale de multe ori e el”, a declarat Nicoleta Luciu.