
kanald.ro
Actualitate
Astenia de toamnă este o problemă din ce în ce mai des întâlnită în rândul populației. Psihologii vin cu sfaturi prin care să o recunoaștem, dar și să o învingem mai ușor!
Toamna calendaristică a început în urmă cu mai bine de patru săptămâni, iar recent termometrele au început să arate și valori mai apropiate de normalul acestei perioade. Luna septembrie din 2023 a fost ca o lună de vară, cu zile caniculare și maxime chiar și de 31 de grade Celsius. În octombrie temperaturile s-au mai răcit și se apropie de normalul perioadei, astfel că putem să spunem că toamna și-a intrat deja în drepturi.
Deși meteorologic vorbind nu prea am avut toamnă până acum, zilele au început să se micșoreze și orele în care lumina naturală lipsește sunt tot mai lungi.
Caracterizată prin stări de moleșeală sau stări de oboseală, depresia de sezon poate fi diagnosticată dacă ați avut aceleași simptome timp de trei sezoane la rând.
Astenia de toamnă este o problemă reală ce apare în rândul populației, principala cauză fiind adaptarea organismului la schimbările de temperatură, dar și din pricina faptului că zilele devin mai scurte și implicit expunerea la lumină naturală este din ce în ce mai redusă.
Psihologul Alexandra Marin a explicat, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro, ce este astenia de toamnă și cum se produc schimbările de la nivelul organismului.
"Astenia de toamnă este un sindrom destul de des întâlnit în rândul populației care apare în special din cauza faptului că în această perioadă a anului zilele devin mai scurte, orele în care lumina naturală lipsește fiind tot mai multe.
Astfel, în creier apare un dezechilibru al nivelului de melatonina, cea care este hormonul care ne ajută la reglarea somnului. Perioada în care corpul nostru se adaptează la aceste schimbări climatice și își reglează nivelul optim de melatonina poate varia de la câteva zile, la câteva săptămâni în funcție de persoană", a precizat ea.
Femeie toamna în parc
Multă lume ajunge să se confrunte cu un val de oboseală greu de explicat sau stări de moleșeală pe parcursul toamnei.
"Simptomele pe care oamenii le pot resimți atunci când se confruntă cu astenia de toamnă sunt diverse: tristețe, oboseală fizică sau psihică, scăderea capacității de concentrare, irascibilitate crescută, insomnii, lipsa poftei de mâncare sau modificări bruște ale dispoziției", a detaliat ea, pentru WOWbiz.ro.
Femeie toamna în parc
Deși poate părea greu să ne confruntăm cu astenia de toamnă, psihologul Alexandra Marin explică care sunt principalele soluții pentru a învinge stările mai puțin plăcute de la începutul sezonului rece. Există câteva trucuri la care putem recurge pentru a depăși astenia de toamnă.
"Câteva dintre soluții pentru a trece cât mai ușor și rapid peste această perioadă ar fi: practicarea de activități fizice (sportul ajută la reglarea somnului, ne dă energie și crește nivelul de serotonină, hormonul care ne ajută la a avea o stare de bine), respectarea unei rutine de mese și somn (pentru o adaptare cât mai ușoară este important să avem un echilibru în ceea ce privește programul nostru pentru că astfel creierul îl va percepe ca pe o normalitate), expunerea zilnică la lumină naturală cel puțin o oră pe zi (pentru a ajuta la producerea de melatonină) și practicarea de activități plăcute (pentru a crește nivelul de serotonină și astfel să se reducă stările de tristețe sau irascibilitate).
Dacă simptomele persistă mai mult de câteva săptămâni este recomandat să apelați și la ajutor de specialitate, cum ar fi consilierea psihologică sau un consult la medicul somnolog", mai precizează psihologul Alexandra Marin.
Dacă aveți mai multe informații pe acest subiect, nu ezitați să ne contactați pe adresa de mail [email protected]!