Nicola a mărturisit cât de greu i-a fost să se împartă între carieră și viața de mamă
Vedete
„Copiii sufereau” Cât de greu i-a fost Nicolei să se împartă între viața de artistă și cea de mamă? Sacrificiile pe care vedeta a fost nevoită să le facă pentru a avea succes în carieră
Nicola și-a deschis sufletul și a mărturisit problemele pe care le-a înfruntat în viața personală, pentru a putea avea o carieră de succes.
Nicola a urcat pe scenă pentru prima dată, în urmă cu mai bine de 30 de ani. De-a lungul timpului, artista a reușit să cucerească sufletele unui număr extrem de mare de ascultători, devenind una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de la noi din țară. Însă, pentru a se putea bucura de succes, Nicola a fost nevoită să facă multe sacrificii în viața de familie, petrecând perioade îndelungate departe de copiii ei.
Celebra cântăreață are 3 copii, care au devenit de mult adulți. Din prima căsnicie, Nicola are un fiu în vârstă de 36 de ani, Andrei, care locuiește în Anglia. De asemenea, din mariajul cu Mihai Alexandru, artista mai are doi copii, pe Maria și pe Jonathan.
Ajunsă la vârsta de 54 de ani, Nicola și-a deschis sufletul și a vorbit despre cel mai mare regret al ei. După atâția ani de carieră, artista a mărturisit că, pentru a-și clădi un traseu spectaculos în lumea artistică, a suferit enorm în viața de mamă, căci a stat departe de copiii ei perioade foarte lungi de timp.
„Mulți apreciau că pot să fiu și mamă. Dar îmi era foarte greu, pentru că eram mult plecată și trebuia să caut bone. Era foarte greu să găsești o bonă de încredere. Copiii sufereau că mama lor era plecată. Nu puteam să îi iau cu mine. Eu sufeream de dorul lor și ei de dorul meu. Foarte greu să le îmbin. Cei de acum poate nu înțeleg cât de greu este să faci și una, și alta”,
Cum se înțelege Nicola cu fostul soț, la 16 ani de la divorț
Nicola și Mihai Alexandru au divorțat în 2007, după 16 ani de relație. Aceștia au împreună doi copii, iar recent s-au întâlnit la nunta fiului lor, Jonathan, acolo unde s-au distrat pe cinste, iar toată lumea s-a întrebat cum s-au înțeles cei doi când s-au reîntâlnit, după atâția ani.
Imediat după fericitul eveniment, cântăreața a dezvăluit că ea și fostul ei soț au o relație destul de bună în prezent și, chiar dacă au decis să se despartă în urmă cu mult timp, au păstrat legătura de dragul copiilor și s-au respectat întotdeauna.
„E o relație bună, destul de bună. Pur și simplu, încă de când am divorțat nu ne-am aruncat pietre unul altuia. Eu una am înțeles că trebuie să ne respectăm, că suntem părinții unor copii minunați și nu trebuie să ne vadă ei… că ne bălăcărim.
Am discutat despre copii, de fiecare dată. Acum e o relație mai bună decât atunci, după ce ne-am despărțit. El se simte împlinit în relația pe care o are. Eu mă bucur din tot sufletul pentru ei” , a mărturisit Nicola pentru sursa citată anterior.
Nicola a mărturisit cât de greu i-a fost să se împartă între carieră și viața de mamă
Vedete
„Copiii sufereau” Cât de greu i-a fost Nicolei să se împartă între viața de artistă și cea de mamă? Sacrificiile pe care vedeta a fost nevoită să le facă pentru a avea succes în carieră
"Se vede" Detaliul care nu a scăpat neobservat, după ce Deea Maxer și iubitul ei au postat o fotografie din vacanță. Fanii nu s-au putut abține să nu aducă vorba despre sarcină: "Fă un bebe!"
"Se vede" Detaliul care nu a scăpat neobservat, după ce Deea Maxer și iubitul ei au postat o fotografie din vacanță. Fanii nu s-au putut abține să nu aducă vorba despre sarcină: "Fă un bebe!"