kanald.ro
Vedete
Cum arăta solista Carmen Chindriș înainte de a deveni faimoasă în toată țara? Artista s-a bucurat mereu de o frumusețe naturală
Carmen Chindriș, artista care alături de formația "Taraful Rutenilor" a răsturnat clasamentele Youtube-ului, a avut întotdeauna o frumusețe aparte.
Carmen Chindriș, solista care cântă împreună cu "Taraful Rutenilor", nu a devenit cunoscută peste noapte. Ceea ce i-a adus succesul și un public numeros au fost munca depusă încă de la 7 ani, când și-a descoperit talentul, dar și frumusețea naturală cu care a fost înzestrată.
Citeste si: Avem o vară plină de concerte în România. Care sunt cele mai tari evenimente muzicale din vara lui 2021
Deși era activă în industrie de câțiva ani buni, abia acum a cunoscut succesul cu adevărat
Carmen Chindriș s-a născut la Sighetul Marmației și are un talent uriaș, dar puțini știu că frumoasa cântăreață deține în repertoriu melodii în 11 limbi: engleză, franceză, italiană, spaniolă, sârbă, română, portugheză, greacă, japoneză, maghiară și rusă. Ea a studiat la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj, secția de Canto. Știe să interpreteze melodii și la chitară, iar în trecut a fost solistă într-un ansamblu de muzică populară.
Citeste si: Care sunt medicamentele care te pot lăsa fără permis de conducere. Lista completă- kanald.ro
Într-un interviu acordat unei televiziuni, solista a declarat că numărul oamenilor care îi ascultă a crescut, într-adevăr, după ce au scos melodia cu pricina: "Noi am început în 2016 cu Taraful Rutenilor şi am încercat cu un total alt stil, interbelic. Mai multă lume ne apreciază după această piesă. Avem încă o piesă nouă pe care vrem să o lansăm în curând. O să mai mergem puţin pe stilul acesta amuzant şi drăguţ şi o să facem şi o piesă mai serioasă. Atunci când compunem versurile ne gândim la un subiect comun, cunoscut de toată lumea, în care să se regăsească cât mai mulţi oameni.", a menționat Carmen.
Au urmat după melodii precum "Suc" și "Două perechi", distribuite și ele masiv pe rețelele sociale, melodii care fac parte din albumul lor, "Floare rară".
Citeste si: Decizie radicală pentru Jador după plecarea de la Survivor! De ce vrea să renunțe la manele
Carmen Chindriș a preferat să rămână naturală în ceea ce privește aspectul fizic
Multe artiste din zilele noastre preferă să apeleze la intervenții chirurgicale sau de alte tipuri pentru a da cât mai bine pe sticlă. Nu este și cazul lui Carmen Chindriș, a cărei frumusețe naturală este mereu lăudată de fani. După cum se observă în pozele mai vechi de pe pe contul acesteia de Instagram, cântăreața și-a păstrat în totalitate stilul, emanând o doză de simplitate la fiecare apariție.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Nici atitudinea solistei nu trebuie trecută cu vederea, Carmen Chindriș fiind o persoană plină de energie și voie bună, lucru care o face să fie și mai apreciată de oameni.