
kanald.ro
Vedete
Au ieșit la iveală primele imagini cu incidentul din club, în urma căruia fostul concurent de la "Puterea Dragostei" a ajuns la spital.
WOWbiz.ro a reușit să obțină primele imagini cu momentul în care Bogdan Mocanu a fost atacat cu macete, într-un club din Mamaia. Pe filmare se poate vedea clar cum mai mulți indivizi se năpustesc asupra tânărului, având în mână arme albe.
Bogdan Mocanu a fost implicat recent într-un incident de proporții, în timp ce se afla pe litoral. Fostul concurent de la "Puterea Dragostei" a mers să se distreze într-un club din Mamaia, însă a avut parte de o întâmplare halucinantă.
WOWbiz.ro a intrat în posesia unui videoclip în care este surprins momentul scandalului. Pe filmare se poate observa clar faptul că indivizii, care au în mână arme albe, sunt agresivi și se năpustesc asupra lui Bogdan, deși în jur se mai aflau și alte persoane.
Bogdan Mocanu a avut nevoie de îngrijiri medicale, după incidentul din club. Fostul concurent de la "Puterea Dragostei" s-a ales cu o rană serioasă la braț și a trebuit să meargă la spital, pentru a fi cusut.
Acesta se află acum în afara oricărui pericol: "Sunt ok, nu știu ce ați văzut. Vreau doar atât, cei care au filmări sau poze cu ce s-a întâmplat în seara asta, să-mi dați clipul. Am fost și eu în club, am salutat și eu prieteni vechi, prietene vechi, și oamenii suferă de ei.", a declarat Bogdan Mocanu, în mediul online.