
In articol:
Florin Piersic a purtat un dialog cu Dan Negru, părintele Constantin Necula, în ajun de sărbători. Actorul este preocupat de criza sanitară prin care trece toată planeta.
Marele artist a transmis un mesaj emoționant în prag de sărbători și a mărturisit că se teme de moarte și evită să folosească acest cuvânt.
Florin Piersic[Sursa foto: Facebook]
„Vă sunt alături de dumneavoastră, vă consolez pentru tragedia mare pe care o trăim de luni de zile cu pandemia asta.
Vă consolez în sensul că vă vreau să vă spun că vreau să vă mângâi pe inimă, pe suflet și să mă gândesc la cei care, din păcate, ne-au părăsit, în toată această perioadă. Jur că vă spun adevărat, jur, adevărat, mie mi-e frică de moarte!”, a spus marele actor.
Florin Piersic se teme de moarte
Lui Florin Piersic îi vine greu să pronunțe cuvântul „moarte”.
”Știu că există oameni, cum e părintele, poate și Dan, care nu au această spaimă, dar eu, mi-e greu să și pronunț cuvântul moarte. De-aia întotdeauna, Dan știe foarte bine și știu toți cei care sunt mai apropiați de mine și de familia mea, că eu nu spun „a murit”, ci „a plecat într-o stea”.
Așa vreau, că cei care vă sunt dragi și care pleacă de lângă dumneavoastră să știți că sunt undeva, undeva într-o strea și se gândesc la dumneavoastră. Așa cum eu, azi, mă gândesc la dumneavoastră și vă doresc tot, dar tot ce-mi doresc mie să vi se întâmple dumeavoastră”, a spus Florin Piersic, scrie Fanatik.
Citeste si: Florin Piersic, mesaj îngrijorător: ”Rămân și când nu o să mai fiu, al dumneavoastră.”
Florin Piersic, în vârstă de 84 de ani, a stat mai mult izolat în locuința sa din Cluj de când a izbucnit pandemia. Actorului îi este teamă de efectele pe care le-ar putea avea virusul COVID asupra sa și se ferește cât de mult poate să nu se infecteze.