
kanald.ro
Vedete
Cu doar câteva zile înainte de împlinirea celor cinci ani de la căsătoria civilă, Octavia Geamanu s-a unit religios cu Marian Ionescu.
Ceremonia religioasă a avut loc la Biserica Bucur Ciobanul din Capitală. Alături de cei doi în ziua specială au fost prietenii, familia, dar și Andrei, fiul celor doi, în vârstă de 3 ani.
Pentru Octavia și Marian, ziua nunții a fost exact cum și-au dorit.
Octavia a purtat o rochie simplă, dar și elegantă în același timp. A transmis un aer rebel, dar delicat și natural.
"Florile sunt inspirație de Pinterest și rochia, trebuie să îi mulțumesc colegei mele Andreea Gherasim că m-a ajutat să o găsesc ieri. Ți-am spus că nu am avut timp să mă pregătesc!", a spus Octavia Geamanu.
Citeste si: Momentul emoționant în care o fetiță îngropată sub dărâmăturile din Turcia este salvată
Citeste si: Andreea Bălan a cerut ajutorul fanilor ei: "Viața ei a luat o întorsătură dramatică"
Citeste si: Un băiețel de 8 ani a murit înghețat după ce a fost închis în garaj de propriul tată
Căsătoria religioasă a fost ca un cadou pentru cei doi, la aproape cinci ani de când și-au oficializat relația la starea civilă.
"Slujba a fost exact cum ne imaginam, la 5 ani de la cununia civilă ne-am dorit să venim în fața lui Dumnezeu și să îi mulțumim pentru bunătatea infinită și să primim sfânta taină a cununiei.", a mai declarat mireasa.
"Mă bucur că sunt alături de ei și le urez viață lungă.
Nunta a fost frumoasă, însă momentul a fost cu atât mai special cu cât a fost prezent și fiul lor, Andrei.
Naşi le-au fost Dinu Săraru și Ticu Alexe. Cavaler de onoare a fost Cristi Enache, prietenul şi colegul lui Marian, iar domnișoară de onoare a fost sora Octaviei.