kanald.ro
Vedete
Radar de vedete cu Mircea N. Stoian! Mâncare italienească pe săturate, lume bună şi Cristina Cioran
Astăzi, vorbim despre un eveniment cu ştaif

Din când în când, e bine să chemi prietenii apropiaţi pe la tine pe acasă şi să le pui pe masă mâncăruri fine, doarr aşa, pentru plăcerea ta dar mai ales a lor. Un bun prilej de socializare. E şi cazul relansării de acum câteva zile a spaţiului gastronomic ”Cucina” din cadrul complexului J W Mariott, unde s-au strâns clienţii obişnuiţi ai casei şi niscavai vedete.

Au venit să vadă şi să fie văzuţi Cristina Cioran cu iubitul Traian, Roxana Ciuhulescu, proaspătă mămică, Elena de la Mandinga, Dana Săvuică şi mulţi alţii.



De mâncat s-a măncat pe săturate. Nu atât mult, cât divers. Au fost puse pe masă tot felul de minunăţii.
Paste cu sos de brânză, lăsate la adăstat în ditamai roata de parmezan scobit la mijloc, şuncă de parma, ciuperci murate, ceapă murată, carpaccio, scoici de tot felul, baby calamar umplut, brânzeturi de toate soiurile, carne de vită şi porc gătită în fel şi chip, şi paste, multe paste. Nu a lipsit nici ”mâncarea săracului” adică mortadella, bună de te ligeai pe degete de plăcere, toate asezonate cu vinuri italieneşti de cea mai bună calitate. Şi pentru ca totul să se termine cu bine au apărut şi dulciurile.
Atmosferă plăcută, lume îmbrăcată corect, discuţii agreabile. S-a legat prietenii, s-a mestecat pe îndelete dar mai ales s-au dat verdicte gastronomice. Per total, o seară frumoasă aşa cu masă bogată, şi lume liniştită, aşa cum sunt multe seri în Bucureştiul în care se întâmplă şi altceva decât prezentări de modă cu ţoape la care se adaună tot felul de ”vedete” ca să aibă presa ce să mestece a doua zi.