
kanald.ro
WOW
Rămășițele Luizei Melencu au fost expertizate de specialișii de la Platforma Măgurele, iar rezultatele au fost uluitoare
ȘOC după ȘOC în cazul Caracal. Ieri, procurorii DIICOT au primit și raportul FBI, dar acesta pare să nu îi ajute prea mult în anchetă. Experții americani spun că oasele găsite în liziera de la marginea orașului sunt prea distruse ca să poată fi prelevată vreo probă ADN din ele. Astfel că nu poate nimeni să spună dacă ele aparțin Luizei Melencu, ipoteză ce, initial, a întărit afirmațiile familiei care susțin că fata este încă vie.
Monica Melencu a și vorbit imediat când s-au aflat rezultatele. ”Nu mă aşteptam la altceva, pentru că sunt sigură că Luiza trăieşte. Am spus-o şi-o spun, Luiza trăieşte, iar prin acea casă, fata mea n-a trecut”, a spus femeia, completată de Stelian Iordache, bunicul adolescentei dispărute.
Pe de altă parte însă, marți…răsturnare de situație în dosar, căci specialiștii de la Platforma Măgurele au vorbit și ei în controversatul caz, după ce au analizat fragmente din butoiul în care Georghe Dincă a susținut că le-ar fi ars pe
Alexandra și pe Luiza.”Specialiștii INML au încercat să extragă fără succes ADN din resturile osoase. Au reuşit să stabilească doar că ar aparține unei tinere de 15-19 ani. Acum, unele probe au fost trimise specialiștilor de la Institutul de la Măgurele. Surse autorizate susțin că au fost comparate urmele de reziduuri din butoiul în care Dincă ar fi ars trupurile victimelor sale cu cele găsite pe fragmentele osoase calcinate.
La institutul din Măgurele există un tomograf mult mai puternic decât aparatele similare de la INML și Institutul Național de Criminalistică”, menționează știriletvr.ro.
Citeste si: ULTIMA ORA: Polonia a cerut invocarea articolului 4 din tratatul NATO- kanald.ro
Aceeași jurnaliști explică și dacă Luiza Melencu a fost arsă în lizeră cu adevărat sau nu.
”Surse autorizate susțin că Dincă ar fi folosit plastic, polistiren și resturi din componente electronice atunci când ar fi incinerat trupul Luizei Melencu. În urma arderii, elementele fizico-chimice ale acestor materiale ar fi rămas impregnate atât în rugina recipientului cât și pe oasele calcinate. Toate aceste detalii ar fi reieșit în cursul analizelor făcute la Măgurele. Surse autorizate susțin că, dacă se adaugă mărturia lui Dincă și probele ridicate din locuinţa acestuia, suspectul din Caracal poate fi acuzat de omor”, a specificat știriletvr.roFoto Inquam/ Bogdan Dănescu